Deși, nu doar în străinătate, dar și în alte orașe din țară, reciclarea selectivă a deșeurilor a devenit deja o obișnuință, în Zalău lucrurile stau prost, în sensul că, se pare, nu există interes pentru asta. Chiar dacă unii zălăuani, cu spirit ecologic, ar vrea să facă asta, nu au unde, nici cum. Pubele pentru reciclarea selectivă a deșeurilor sunt foarte puține, și acelea pentru pet-uri, în rest, nimic. Pubelele pentru reciclarea hârtiei sau sticlei, care, cândva, se găseau în destul de multe locuri în oraș, astăzi, sunt inexistente, iar puncte de colectare – doar unul, sau, cel puțin, asta am aflat întrebând și căutând în stânga și dreapta. În oraș sunt câteva puncte de colectare a deșeurilor feroase și neferoase, dar și asta mai mult ca o afacere, pentru că e singurul gen de reciclare care poate produce un oarecare câștig, cei care reciclează genul ăsta de deșeuri fiind, în general, “căutătorii de fier”, pe care-i poți vedea zilnic trăgând după ei cărucioarele încărcate cu fel de fel de deșeuri feroase, asta fiind pentru ei un mod de subzistență. Cât despre ceilalți, care au o grămadă de sticle sau borcane sau câteva zeci de kilograme de hârtie, n-au unde le duce, decât, eventual, la punctul de lucru al Rematul, din Valea Miții.
Doar din spirit ecologic, altfel nu merită
Pentru că s-au strâns o grămadă de deșeuri de hârtie și pentru că n-am vrut, pur și simplu, să le arunc la tomberon, am umplut portbagajul cu o sută de kilograme de hârtie și am luat-o către punctul de colectare al deșeurilor al Rematului, aflat la cinci kilometri depărtare, deci zece kilometri dus-întors. Am intrat pe poartă, apoi m-am învârtit ceva vreme, tot întrebând unde să las hârtia din portbagaj. Într-un final, am dat peste cineva care mi-a spus să urc mașina pe cântar, apoi să duc hârtia la locul de depozitare. Zis și făcut. Am ajuns la locul cu pricina, dar era pustiu, nimeni împrejur, așa că am descărcat singur hârtia din portbagaj, am așezat-o grămadă, apoi am luat-o înapoi, pentru finalizarea demersului meu ecologic. Am intrat în birou și am așteptat să mi se facă chitanță pentru o sută de kilograme de hârtie, să văd ce preț se pune pe reciclarea deșeurilor de hârtie. Patru lei, atât am primit, 0,05 per kilogram. De fapt, cinci, dar, după impozitul de 16 la sută și fondul de mediu, 3 la sută, au rămas doar patru lei. Patru lei, pentru o sută de kilograme. L-am întrebat pe cel de acolo dacă mai există și alte puncte de colectare a hârtiei, dar mi-a răspuns că nu, pentru că “nu se merită, e prea ieftin și nu vine lumea”. Cât despre cei cu spirit ecologic, prea puțini ca să însemne ceva, pentru că, în afară de unele acțiuni “eco” din școli, nimeni nu pare interesat de asta, așa că nici vorbă de reciclare selectivă, iar asta spune destul de multe despre interesul zălăuanilor pentru protejarea mediului înconjurător, fiindcă reciclarea selectivă a deșeurilor se face, în primul rând, din spirit ecologic.
Și când te gândești că în China, locul unde s-a inventat hârtia, acum aproape 2.000 de ani, se folosește material reciclabil pentru fabricarea hârtiei încă de atunci. La noi, cât timp există pădure și se pot face bani din asta, ce rost are chiar și doar să vorbești despre spirit ecologic?
