Mai țineți minte filmul Matrix (aceia dintre voi care l-ați văzut) și despre cum lumea virtuală a devenit cea reală? Câtă imaginație au frații Wachowski, ne spuneam, de unde au scos ei toate chestiile ălea? Și totul era atât de SF, că nici prin gând nu ți-ar fi trecut că, nu peste foarte mulți ani, fimlul o să devină realitate.
Acuma, nu despre mașinile care conduc lumea e vorba (deși tot ceea ce înseamnă tehnologia informației e folosit acum fix pentru așa ceva), chiar dacă inteligența artificială nu mai pare atât de domeniul fantasticului. Și nici chiar despre cei care folosesc tehnologia pentru asta. Ci despre omul de rând, cel care, computerizat fiind, permanent, alege să trăiască în lumea virtuală, realitatea de lângă ei părând, paradoxal, virtuală. De ce aleg oamenii așa? Pentru că, la fel ca în Matrix, când e vorba să aleagă între pilula roșie și cea albastră, oamenii aleg albastrul virtualului. De ce? Din comoditate. Pentru că e mult mai ușor să răspunzi unor impulsuri, să renunți la efortul de a vrea, a gândi ori a simți, decât să deschizi ochii, să refuzi clișeele ori sloganurile și, privind atent în jur, să vezi lucrurile nu cum ți se spune că sînt, ci așa cum sînt. Însă, atunci când alegi pilula roșie, apare, la fel ca în film, agentul Smith, cel care putea lua locul oricărui dintre oamenii din Matrix, din rețea. Ce diferă în lumea de azi față de lumea filmului? Nimic. Oricare dintre cei computerizați poate fi agentul Smith, fără ca măcar să aibă habar. Pentru că sînt mult prea obișnuiți să răspundă impulsurilor, ca să mai poată face diferența între propria conștiință și cea de stup. Iar stupul nu te vrea treaz. Și nici oamenii nu vor să se trezească. Pilula albastră a nepăsării e atât de confortabilă…
