Pitoresc la margine de drum: Micul baraj de pe Valea Bârsei, cu un tunel de 14 metri

Coborând pe firul văii, dinspre Bârsa către Someș Odorhei, printr-un loc pitoresc, înconjurat de păduri, cu pășuni unde caii pasc liberi, micul baraj de pe partea dreaptă a drumului e o adevărată atracție pentru cei care trec pe acolo (și ”au ochi” să vadă). Nu pentru că barajul ar avea cine știe ce acumulare de apă, firul văii fiind departe de fi considerat așa ceva, ci pentru că apare pe neașteptate, și probabil că mulți care sunt doar în trecere pe acolo nici măcar nu observă locul cu pricina din goana mașinii. Totuși, dacă privești peisajul din jur, n-ai cum să nu vezi cum, dintr-odată, niște dale uriașe de beton sunt așezate una lângă alta, formând un fel de perete de beton. Și dacă ești curios îndeajuns încât să oprești și să te apropii de acel perete de beton, îți dai seama că, de fapt, acolo e un mic baraj.

Ce să caute așa ceva – un baraj – aici în Sălaj, într-o zonă unde Valea Bârsei pare că se prelinge domol peste verde dealului? Totuși, chiar dacă, în general, firul văii e domol și nu e văzut ca un pericol, în mulți ani a ieșit din matcă și a inundat zeci de gospodării aflate în aval, provocând pagube locuitorilor din zonă. Deci, motivul pentru care există aici barajul are legătură cu revărsările de apă, care fac din mica vale un adevărat torent, atunci când ploile au un debit mare debit de apă, pe o scurtă durată de timp.

Pentru a preveni inundațiile provocate de revărsarea de ape, între satele Bârsa și Someș Odorhei, chiar la capătul vestic al acestuia din urmă a fost construit un baraj pentru regularizarea debitului de apă. Barajul este prevăzut cu un tunel de 14 metri, astfel încât debitul de apă provenit nu doar de la valea în sine, ci și de la torenții de pe dealurile învecinate, să poată fi regularizat, în cazul în care revărsarea de apă pune în pericol gospodăriile din sat.

Acuma, ca orice baraj (indiferent de așezare, dimensiuni ori cât de mare e acumularea de ape), zona are un oarecare potențial turistic. Ca atare, sigur, acolo s-ar putea amenaja zone de popas. Cât de potrivit ar fi așa ceva, din punct de vedere ecologic? Dacă e să ne uităm la ce se întâmplă în zonele de popas transformate în zone de făcut grătare și alte asemenea, nu e indicat, chiar deloc, mai ales că spiritul și educația ecologică lipsesc aproape cu desăvârșire, iar oamenii au impresia că pot să transforme orice loc, indiferent cât de frumos, într-un depozit de gunoaie.

La capătul estic al barajului, mica acumulare de apă e departe de a fi considerată un lac, așa cum se întâmplă în cazul barajelor de munte. Însă, chiar și așa, balta de la capătul tunelului care străbate barajul, are farmecul ei, cu bucățile mari de beton ”plantate” acolo, și care îi dau și un aer ciudat bălții în care apa care traversează tunelul lung de 14 metri se revarsă ușor. Și unde mai pui că pădurea e la doi pași, peisajul chiar merită admirat, fie și în trecere. Cât despre caii care pasc liberi, ei fac parte din povestea locului, și chiar dacă sunt domesticiți și doar sunt aduși aici la păscut, au un oarecare aer de sălbatec, nefiind legați, iar numărul lor, destul de mare, de altfel, printre care și câțiva mânzuți, contribuie la farmecul locului: un loc pitoresc la margine de drum, pe Valea Bârsei.