Prima etapa a expediţiei 2000 de kilometri pe bicicletă, împărţită în 3: superfain, groaznic, infernal. Când sufletul ți-o ia înainte

M-au luat emoţiile pe sus încă înainte cu trei nopţi de plecarea în expediție, şi nu m-au lăsat în pace decât după ce am pornit și am trecut de Munţii Meseş.

– Ar trebui să te antrenezi, înainte să pleci, mi-au spus mai multe persoane, când au auzit ce vreau să fac.

– Poate că da. De fapt, așa ar fi normal.

– Și, deci, te antrenezi?

– Nu.

– Cum nu? Păi nu ai zis că așa ar fi normal?

– Ba da, am zis. Dar n-am s-o fac ca să văd cum e să te urci pe bicicletă, pur și simplu, și să pedalezi 2000 de kilometri.

Nu, nu m-am antrenat. Ba nici n-am prea fost cu bicicleta, anul ăsta, decât de vreo 4 ori, cam 50 de kilometri, în total.

Acuma, sigur, nu era fix acum momentul să fac experimente de genul ăsta (adică, totuși, 2000 de kilometri), dar când ești încăpățânat, aia e. Când a venit momentul, m-am urcat pe bicicletă, cu tot cu emoții, și am pornit în expediție. N-aș fi putut altfel. Sufletul, ca întotdeauna, mi-a luat-o mult înainte. Tot ce am putut să fac a fost să-l urmez. Și asta, de fapt, mă trage mereu înainte, asta mă face să vreau să văd, să cunosc, să simt, să descopăr, să mă descopăr – sufletul. Și e de ajuns, chiar dacă, uneori, ca și în cazul de față, trupul mai și suferă. Atunci când sufletul ți-o ia înainte e ca o chemare căreia nu poți să nu-i răspunzi.

Prima etapă a fost împărțită în trei.

Superfain

Am urcat Meseșul foarte ușor, chiar dacă cele vreo 25 de kilograme de bagaje sînt un ”balast” pe care cu greu te poți face că nu îl simți. Îl simți. Totuși, am urcat Meseșul ușor, iar prima pauză am făcut-o după vreo 25 de kilometri. Proaspăt, fără pic de oboseală, ba chiar am pedalat, bună parte din drum, cu 35 – 40 de kilometri la oră, de mă miram și eu de mine. Totuși, e prima zi, iar trupul încă nu și-a intrat în ritm.

”He he, în ritmul ăsta ajung foarte repede la destinație”, mi-am zis. Da, dar vântul avea cu totul alte planuri și m-a luat în primire, brusc, după vreo 40 de kilometri, când de la 38 la oră am scăzut, în doar câțiva metri, la 12 la oră. Ca și cum m-aș fi bătut de un perete elastic. Și oricât de tare aș fi apăsat pe pedale, vântul (în rafale de peste 50km/h, conform accuweater) a ținut-o pe a lui: ”Batman, Batman!”.

Citisem, înainte cu o zi, prognoza meteo, și scria clar: vânt în rafale de peste 52 kilometri la oră. Mi-am zis că n-o fi chiar așa. Dar a fost.

Groaznic

A fost mult mai rău decât mi-aș fi putut imagina. Adică, am mai pedalat cu vântul bătând din față, dar chiar așa, nu. Și nu a fost doar vântul care mă ținea pe loc, și care făcea copacii de la margine de drum să se aplece înspre mine de ziceam că acum o să se rupă în două și o să îmi cadă în cap. Au mai fost și camioanele care lucrau la autostradă și care au început să treacă pe lângă mine, câte 3 deodată, și dintr-o parte, și din cealaltă. Iar asta pe un drum unde încap două mașini mici cam la fix. Am ieșit de pe asfalt nici nu mai știu de câte ori, trăgându-mă din fața hardughiilor care treceau în viteză pe lângă mine.

La început am fost calm, apoi am mormăit în barbă ceva la adresa camioanelor. Foarte rapid, mormăiturile s-au transformat în înjurături.

Cei vreo 20 de kilometri au părut 100. Și nu oricum, ci de parcă aș fi fost pe o pantă cu înclinație de 15 la sută, cu gropi și praf de să îți taie respirația. Și nu de puține ori m-am oprit și m-am uitat la bicicletă să văd dacă nu cumva e vreo problemă mecanică, și din cauza asta nu pot să pedalez.

În mod normal, ar ti trebuit să mă opresc și să fac o pauză, până se potolea vântul. Și mi-a trecut asta prin minte, dar mi-am zis că o să se domolească imediat, că nu are cum să bată încontinuu. Așa mi-am zis eu. Vântul, însă, avea agenda lui de lucru și a suflat fără încetare, până am ajuns în Huedin. În centrul orașului m-am oprit în parc vreo 15 minute, privind în gol și începând să simt o presiune din ce în ce mai mare în piciorul stâng. Nu am băgat prea mult în seamă semnalul de alarmă. Eram bucuros că, în sfârșit, după aproape 2 ore de chin, nu mai bate vântul. M-am urcat pe bicicletă și am plecat mai departe zicându-mi: ”Gata, ce a fost mai greu a trecut”.

Nici vorbă, a fost

Infernal

Asta pentru că traficul extrem de aglomerat nu ținea cu mine. Deloc. La fel ca vântul, îi tot dădea înainte: ”Batman, Batman!”

Plin de mașini, multe, foarte multe camioane, toate circulând de parcă ar fi fost la raliu, depășindu-se una pe alta, trecând foarte, foarte aproape de mine. Ce poze, ce opriri? Am făcut cei 40 de kilometri, până la destinație, pedalând ca nebunul – 35, 38 la oră – doar ca să scap din traficul infernal. Și ca și când n-ar fi fost de ajuns vânzoleala auto, au mai fost și porțiuni de drum unde, efectiv, nu exista acea bandă laterală, așa că eram cap de coloană, cu camioanele pufăind ca niște balauri în spatele meu.

Când am ieșit de pe drumul european care leagă Oradea de Cluj Napoca (vezi ce înseamnă să nu ai autostradă?), s-a terminat și doza de adrenalină. Și atunci am simțit cum se lasă un munte întreg peste mine, făcându-mă să mă clatin.

Când am oprit și m-am dat jos de pe bicicletă mă legănam de parcă aș fi călătorit cu vaporul pe o mare agitată timp de câteva săptămâni. Mi-au trebuit câteva minute să îmi revin, timp în care am stat în fața porții pensiunii unde urma să rămân peste noapte, ca boul la poarta nouă.

Când am intrat în curte (Casa Valentin – Balint gazda), gazda, care m-a întâmpinat curioasă, văzând bicicleta încărcată cu bagaje, m-a întrebat:

– De unde veniți?

– Din Zalău, am răspuns mai mult mormăind, de la deshidratare și oboseală.

– Așa de departe?

– Da.

– Și unde mergeți?

– La Atena.

– Ioooi!

Mi-a dat camera cea mai mare, și cu reducere de preț.

Mâine o iau peste munte. Și, sincer, la cum mă simt acum, muntele (pe care l-am mai trecut pe bicicletă de câteva ori) pare atât de mare…


4 thoughts on “Prima etapa a expediţiei 2000 de kilometri pe bicicletă, împărţită în 3: superfain, groaznic, infernal. Când sufletul ți-o ia înainte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *