Expoziția ”Știință și etnicitate. Cercetarea antropologică în România anilor ’30”, găzduită de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, e mai mult decât o simplă expoziție, chiar dacă la prima vedere poate părea așa. Atunci când intri sălile Galeriei de Artă ,,Ioan Sima”, planșele afișate pe pereți nu spun mare lucru, privindu-le ca pe un exponat de muzeu. Dimpotrivă. Însă atunci când te apropii și citești ce scrie acolo, lucrurile se schimbă. Pentru că acele simple planșe vorbesc despre știința rasială românească și, mai ales, despre rasismul care, voit sau nu, și-a făcut apariția în societatea românească.
Planșele din expoziție ne arată despre ceea ce a însemnat omul, ca individualitate, în România. Dar, făcând o analogie (ușor, de altfel, nu s-a schimbat aproape nimic, doar unii termeni), vorbesc și despre politica rasială a zilelor noastre.
Știința rasială românească a prins contur la sfârșitul anilor ’30 și începutul anilor ’40 și a susținut, nici mai mult, nici mai puțin, că minoritățile etnice sunt fie ”inferioare”, și, în consecință, ar trebui înlăturate, fie ar trebui definite ca fiind români din punct de vedere rasial. Iar națiunea română era definită în termenii apartenenței la o comunitate rasilală de sânge. Ca atare, unii antropologi români au promovat idei de reinginerie etnică și segregare socială, opinia lor fiind că individul este nimic, națiunea este totul!
E adevărat, rasismul dobândea o importanță tot mai mare în politica și cultura europeană, însă, raportându-ne la societatea românească, lecția asta de istorie (mai puțin cunoscută, pentru că, nu-i așa?, nu dă bine) doare. De ce doare? Pentru că lucrurile se repetă. Atunci, în anii ’30, rasismul german, cel care propovăduia tema ariană, cea a purității și superiorității rasiale, deși era arătat cu degetul de o parte a intelectualilor români, cum ar fi Gr. T. Popa, care critica dur știința rasială, cei mai mulți nu doar că se complăceau în toată isteria asta a purității rasiale, dar chiar aprobau, tacit sau nu, demersul acesta al segregației rasiale, atunci când e vorba despre neam.
Ce s-a schimbat în zilele noastre? Doar termenii. Acum, spre deosebire de ceea ce e arătat în planșele expuse la Muzeu, despre cum se măsura individul, pentru a fi categorisit ”de-al nostru sau nu”, s-au schimbat doar metodele de măsurare. Cele standard, cum ar fi riglele, au fost înlocuite cu unele deloc precise, deloc obiective, ci exclusiv subiective: ”ca noi”.
Rasismul zilelor noastre e la vedere, nici măcar nu e disimulat sub cine știe ce vorbe. Dimpotrivă, e un motiv de mândrie. Pentru că, la fel ca în anii ’30, când individul era nimic, doar națiunea conta, rasismul e la modă. Este vorba despre rasismul social. Individul nu mai contează, doar apartenența la tabăra politică potrivită. Dacă ești ”membru”, ești arian, rasă superioară tuturor celorlalți. Dacă nu, ești ”inferior”, și, prin consecință, trebuie să fii înlăturat. Social. Deși, dacă legile ar permite, chiar fizic.
Cine sunt rasiștii contemporani? De prisos să mai spui, e de ajuns să privești în jur. Acum, pe lângă țigani, care și-au păstrat statutul lipit de etnie în anii ’30 – ’40, inferiori sunt toți cei care nu fac parte din tabăra celor ”aleși”.
Care ar fi exemplele de ”inferiori” ai zilelor noastre?
Credincioșii. Dacă ai o convingere spirituală, religioasă, oricare alta decât una politică potrivită, ești pupător de moaște, aparținător Evului Mediu, și, ca atare, ar trebui să fii eliminat din societate. Credința, cea care îl face pe om să nu fie doar un animal cu ceva rațiune, a ajuns să fie un stigmat. Iar rasiștii contemporani te arată cu degetul.
”Omul de rând”. Dacă nu ai măcar o diplomă pe care să o fluturi la vedere, cu orice prilej, ești incult, dobitoc, orice spui ori faci e degeaba, e greșit, excepție făcând cazul în care ești simpatizant ori membru al taberei politice potrivite. Da, cultura generală ar trebui să fie apanajul oricărui om. E cultura generală importantă? Fără doar și poate, pentru că îți deschide mintea, orizonturile, te ajută să te dezvolți ca individ. Te face cultura generală deștept? Nu neapărat, ori, în unele cazuri, multe chiar, nu. Sunt persoane fără carte, în special în mediul rural, care sunt mult, mult mai inteligente decât mulți dintre cei ”învățați”. Ceea ce te face să fii deștept e modul în care aplici ceea ce ai învățat ori studiezi, direcția în care te îndrepți, folosindu-te de cunoștințele tale.
Persoanele în vârstă. Viața a ajuns să fie, la fel ca și credința, un stigmat. Și chiar dacă stigmatul ăsta nu e la vedere, la fel ca și însemnul cusut pe hainele evreilor, în anii celui de-al doilea Război Mondial, e de ajuns să ai cupon de pensie. Sunt scoși din categoria ”inferiori” doar cei care sunt simpatizanți sau membri ai taberei politice potrivite.
Rasa, așa cum transpare din planșele expoziției de la Galeriei de Artă ,,Ioan Sima”, este o noțiune biologică și se referă, în primul rând, la înfățișarea fizică – antropologia descriptivă.
Însă antropologia descriptivă îmbracă azi, la fel ca în anii ’30, și o față social-politică. Așa cum scria G. Spina, într-unul din ziarele acelor vremuri, expus în fotografie pe plașă la muzeu, în articolul intitulat ”Erezia rassistă în lumina antropologiei”: ”…cinstea în care se află de câțiva ani acestă știință relativ nouă (n.r. antropologia) se datorește nu faptului că disciplinele sale sunt utilizate înaltului scop larg umanitar pentru care au fost create, ci – dimpotrivă – pentrucă ele au fost puse printr’o falsă aplicare în slujba unor idealuri politice menite tocmai să contravină scopului lor primordial.” Expoziția ”Știință și etnicitate. Cercetarea antropologică în România anilor ’30”, găzduită de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, e mai mult decât o simplă expoziție. Deschisă publicului larg până în 28 februarie, merită vizitată. Poți să o iei ca pe o lecție de istorie. Pentru mine, cel puțin, cei 5 lei pe care i-am dat pe biletul de intrare au meritat cu prisosință.