Marele război? Un război nu are cum să fie mare, chiar dacă milioane de oameni din zeci de țări au participat la acel război. Un război e întotdeauna ceva mic, rod al unor minți bolnăvicioase ale unor oameni, care, șefi de state fiind, vor să se războiască. Atâta doar că nu o fac ei, ci îi obligă pe alții să moară în locul lor. Cât despre rememorare, da, pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple niciodată.
La 100 de ani după
Vernisajul expoziției Rememorând Marele Război 1914-2014 – reconstituirea Primului Război Mondial a adunat ceva lume, mai ales elevi, veniți cu ori fără profesori, poate pentru a vedea armele expuse, ori poate doar din curiozitate, ori pentru că așa li s-a cerut. Și pentru că orice vernisaj începe cu luările de cuvânt, au vorbit Ovidiu Munteanu, de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, istoricul Marin Pop, Colonel (r) Alexandru Șerban și Horea Pop. I-am ascultat pe toți, curios ce e de spus despre marele război, în cadrul unui eveniment de cultură. Da, printre altele, am aflat că But Mihai, cel al cărui jurnal de război este expus în cadrul expoziție, este sălăjean, originar din Plopiș, și ar fi fost mai mult decât interesant de citit acel jurnal. Totuși, din discursurile fiecăruia, la obiect, și încadrându-se în domeniul de pregătire al fiecăruia, cuvintele lui Horea Pop sînt cele care merită subliniate: “Mai ales pentru cei tineri, războiul este fascinant, mai ales armele și efectele militare, dar, totuși, războiul este cea mai urâtă ocupație a umanității. În jurul nostru se dau lupte și sînt războaie, iar lumea vorbește cu foarte mare ușurință despre război, fără a învăța din cele care s-au petrecut nu cu mult timp înainte.”
Acum 100 de ani, Primul Război Mondial era în plină desfășurare, iar ceea ce ar fi trebuit să dureze câteva săptămâni, a durat câțiva ani. Iar oamenii, neștiind ce îi așteaptă, și-au dorit războiul, și-au dorit să fie eroi, însă care dintre cei peste 16 milioane de morți și cei peste 20 de milioane de răniți sînt eroi?
“Băiete, ce eroi? Luptam ca să scăpăm cu viață…”
Acum mulți ani, când eram copil, lângă blocul meu locuia Bulugea, un veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, care era invitat, adesea, în școli ori instituții, să le povestească oamenilor despre război, despre eroii care și-au dat viața pentru țară, pentru că așa trebuia, să se insufle sentimentul ăsta al datoriei, pentru ca atunci când bătăiosul din fruntea țării voia să-și arate mușchii, oamenii să considere o onoare faptul că pot să moară pentru “țară”. Câteodată, seara, mă chema să stau cu el pe bancă. Mă așezam, și așteptam cuminte să înceapă să vorbească, curios să ascult poveștile de luptă ale celui cândva soldat pe front.
Poveștile lui erau diferite, de fiecare dată, doar concluzia era aceeași, omul, privind cu ochii minții, înapoi, atunci când moartea era pretutindeni în jur, spunea, cu mâhnire: “Băiete, ce eroi? Luptam ca să scăpăm cu viață…”
Amintiri militare
Pe pereții expoziției, ilustrațiile din război au toate, ca laitmotiv, culoarea roșie, un roșu sugestiv, sângeriu, la fel ca războiul imortalizat pe hârtie – sângeros. Nu m-am oprit în dreptul celor câteva arme expuse acolo, în schimb am încercat să descifrez cuvintele din jurnalele de război expuse acolo. Oare când scriau în jurnalele acelea, între două fluiere, semn că trebuie să iasă din tranșee și să moară, se gândeau că o să mai ajungă vreodată acasă? Ori fiecare pagină era ca un fel de testament? Lângă un alt perete, încadrând uniforma soldățească expusă acolo, insignele și decorațiile militare – odată semn de apreciere pentru faptele de vitejie, acum obiecte de colecție, au atras privirile majorității,. Mai încolo, ordine de chemare în armată, acte vechi și câteva poze cu oameni în uniformă militară. Între toate astea, mulțimea de elevi se învârtea curioasă, șușotind. La urma urmei, pentru ei războiul înseamnă filmele cu eroii americani din desene animate, gen Transformers, Cei patru fantastici, vampiri care se luptă cu vârcolaci, ori mai știu eu ce alte personaje războinice cu mușchii la vedere. Și, pentru binele lor, ar fi bine ca războiul să se rezume la atât, la filmele cu eroi din desene animate.
“Haideți copii, mergeți să beți câte un suculeț în hol”, le-a spus elevilor profesoara care îi însoțea. M-am strecurat printre ei, în drumul meu către ieșire, și am ieșit la aer. Ce bine că nu e război! În alte părți ale lumii, războiul ucide oameni în fiecare zi. Pentru ce? Pentru că așa vor unii de la putere?
Foarte frumos!