Respectul pentru părinți nu e opțional

Respectul pentru părinți nu e opționalE obligatoriu, pentru cel care mai e, încă, om. Pentru că, altfel, e ca şi cum nu te-ai respecta nici pe tine însuţi. Nu că asta ar fi o problemă pentru morţii vii ai lumii zilelor noastre, care nu au respect pentru nimeni și nimic, așa că de ce s-ar respecta pe ei înșiși? Dar, totuși, pentru ceilalți, respectul ar trebui să fie baza pe care își clădesc viața.

Și niciodată nu te lua de părinții altora. De ce? Din bun simț, chestia asta care pare ciudată, ba, mai mult, e considerat un semn de slăbiciune în societatea asta umană cocalarizată până la refuz.

Respectă-ți părinții, asta ar trebui să te facă să simți vocea aia interioară numită, uneori, suflet. Și nu pentru că ei ți-au dat viață, pentru că asta nu a fost la cererea ta, cel nou-născut, ci e numai alegerea lor, ori întâmplare. Ci pentru anii mulți de sacrificiu, la propriu, al celor care ți-au dat naștere. Anii ăia în care cei pe care-i numești mamă sau tată au renunțat la la viața lor (de cele mai multe ori, aproape întotdeauna – mama), pentru a-ți crea ție una. Așa cum au putut și știut. Că ție, cel acum adolescent ori adult, nu-ți prea place ori convine viața oferită, asta nu e vina lor , ci ține de posibilitățile și locul pe care-l ocupau ei în societate, atunci când ai apărut pe lume. Unii numesc asta șansă ori destin.

Și, da, asta se aplică celor care merită calificativul de părinte, pentru că există și persoane care nu sînt demne de a fi numite astfel.

Îi aud, de multe ori, de prea multe ori, pe unii adolescenți (de fapt, pe mulți dintre ei), cum vorbesc fără niciun fel de respect la adresa părinților, aceștia fiind doar o sursă de bani pentru gadgeturile ăstea moderne și foarte costisitoare, care-s un fel condiție esențială de a fi a celor deja smartphoneizați. Și, evident, pentru banii de buzunar, pe care-i cheltuie cu mână largă prin baruri și cluburi, fără să le pese că, poate, părinții și-au luat , la propriu, de la gură, ca să le dea banii ăia. Chiar, ceva parcă e în neregulă – copilul, adolescentul e cel care a ajuns să dicteze într-o familie, ca și cum lumea s-ar fi sucit, brusc, cu susul în jos. Dar asta ține de vârsta asta nebună, numită adolescență, și le conferă, oarecum, circumstanțe atenuante, din partea părinților, mult prea atenți la a le face pe plac odraslelor, decât la a mai ține, atât cât se poate, cu dinții de puținele valori păstrate în societatea modernă. Iar una dintre valorile ăstea, poate cea mai importantă, e respectul.

Și mai sînt cei care, indiferent de vârstă, afișează, ostentativ chiar, o profundă lipsă de respect față de toți ceilalți. Și aici e vorba despre omniprezenții cocalari, această plagă pentru tot ceea ce înseamnă umanitate. La propriu.  Ăștia nu respectă nimic și pe nimeni, așa că înjurătura de mamă ori tată, sau orice altceva le trece prin creierul ăla al lor mononeuronal, adresată oricui le iese în cale, face parte din limbajulul lor de bază, ăla cu puține cuvinte. Iar asta, faptul de a se lua de părinții altora, înjurând, îi face să se simtă importanți, atunci când umblă în gloată pe stradă.

Patru cocalari, cu gura mare, pe stradă, înjurând și luându-se de trecători, semn că singurul lor neuron e îmbibat cu alcool.

În general nu-i bag în seamă. Ori mă uit urât la ei, și atât. Dar după câteva ore de așteptat în fața ușii pe care scrie “Terapie intensivă”, acolo unde e părintele meu, nu mai pot face asta.

Patru cretini, cocalarii ăștia, ieșiți, evident, din bar, și cu chef de scandal, s-au luat de mine, înjurăturile lor mergând exact în direcția celui aflat la terapie intensivă.

Mi-am întors privirea către ei, cu lacrimi în ochi, lucru care i-a făcut să hăhăie și mai tare și să le dea apă la moară.

I-am bătut pe toți patru. Fără ură, dar cu sete, cu acea sete izvorâtă din furia, frustrarea de a nu-l putea ajuta pe cel aflat la nevoie.

I-am bătut pe toți patru. Fără niciun fel de remușcare. Și nu mă interesează ochii dați peste cap ai zânelor și inteligenților de profesie, oripilați de “actul de violență”, care niciodată nu au făcut nimic ca să îndrepte lumea asta, mulțumindu-se să cârcotească și să găsească nod în papură la orice apare scris, doar pentru a-ți arăta că ei sînt inteligenți, iar tu, evident, mult mai prost decât ei. Acești inteligenți undercover, aceste curve virgine, nu mă interesează. Să întorci și celălalt obraz, atunci când iei o palmă, e o prostie, o pildă religioasă care nu se poate aplica în cazul cocalarilor. Asta, cu întorsul celuilalt obraz se poate aplica doar în cazul celor dragi ori a celor bineintenționați, dar care, uneori, nu știu să arate asta. În cazul cocalarilor, cel mai bine e să le vorbești pe limba lor, pentru că, altfel, e ca și cum ai încerca să desparți doi câini de luptă care se bat, cu “cuțu, cuțu dragă, nu e voie!”.

I-am bătut pe toți patru. Tu, ăla fals, n-ai decât să-ți dai ochii peste cap, acceptând să fii victima prostiei și răutății fără seamăn a gunoaielor ăstora, și pozând în sfânt ori zână, în loc să iei atitudine, așa cum ar trebui să facă toți. Pentru că, dacă toți ar lua atitudine, crede-mă, cocalarii ăștia nu și-ar mai permite atâtea. Fii Thais, e alegerea ta. Eu nu am mai putut și am luat atitudine. Iar acum, când scriu rândurile ăstea, pe carnețelul de pe genunchi, lângă patul de spital, remușcările nu-și au locul. E destulă suferință în jur. Iar cei mai mulți de aici sînt părinți, care, acum, bolnavi fiind, au nevoie de respectul și dragostea copiilor. Iar dacă tu, copilul, nu le poți oferi asta, pentru că nu simți așa, atunci nu-i meriți și îi lași să fie victimele cocalarizării sociale.  A ălora care îi înjură pe stradă. Ori a ălora care râd de ei pe facebook, desigur, cum că “uite, bă, la bătrânii ăștia, au deschis și ei gura ca să zică ori să protesteze și ei pentru ceva”, ceva care pe tine, cocalarul de facebook, nu te interesează, pentru că nu e pe agenda ta socială și nici pe ordinul de zi pe unitate. Bătrânii ăia de care tu îți bați joc, pentru că nu au dinți ori merg sprijinindu-se în cârjă, cei cărora le arăți, fățiș, dispreț, doar pentru a poza în inteligentul societății, aceia sînt părinții cuiva, așa cum ești și tu copilul cuiva.

Respectă-ți părinții. Și pe ai tăi și pe ai altora. Fiindcă, altfel, e ca și cum nu te-ai respecta pe tine însuți.


Leave a Reply

Your email address will not be published.