Sălajul pitoresc de odinioară, peticit apoi de insipidul comunism

Cunoscut, odinioară, ca Țara Silvanei, Sălajul era încadrat, pe vremuri, de județele Cluj, Satu Mare, Maramureș și Bihor, ca și în prezent, de altfel. Dar scrierile despre Sălaj dăinuie, deja, din secolul XV, denumirea apărînd prin comitatul Crasnei și al Solnocului, județul mai avînd comune și din comitatele Dăbîca și Cojocna. Cu toate acestea, cu trecerea timpului, ca județ, Sălajul a fost șters efectiv de pe hartă, în 1950, reapărînd, apoi, ca județ artificial, după reorganizarea teritorială din 1968, avînd în cuprindere bucăți din Sălajul de odinioară de 1918 și cel interbelic și postbelic.
Incredibil, după cum își amintesc istoricii, Sălajul interbelic a fost un județ important al țării, fiind pe locul 8 pe podiumul județelor din România și, totuși, a ajuns să fie sfărîmat în bucăți și împărțit județelor vecine.
Un singur lucru nu au putut șterge toți cei care au manipulat hotarele Ardealului la harta întinsă pe un birou oarecare: Sălajul și-a păstrat identitatea, cu zone și denumiri de sate pitorești, care au rămas înscrise în documentele istorice, în legendele și povestirile oamenilor de atunci, spuse apoi, majoritatea dintre ele, din generație în generație, pînă acum. Interesant de menționat, după cum vom vedea pe parcurs, influențele mai mult slave asupra denumirilor multor zone din Țara Silvaniei.

Județul „Cetate”

Comitatul Sălaj, cunoscut și ca Varmeghia Sălajului (în maghiară Szilágy vármegye, în germană Komitat Szilágy), a fost o unitate administrativă a Regatului Ungariei, care a funcționat în perioada 1876-1920. Capitala comitatului a fost orașul Zalău (în maghiară Zilah, în germană Zillenmarkt). Comitatul Sălaj a fost înființat în anul 1876, prin unirea comitatelor Crasna (cu centrul inițial la Sub Cetate și apoi la Șimleu Silvaniei) și Solnocul de Mijloc (cu centrul la Zalău).
Jiboul este menționat printr-un raport raport al comisarului militar al comitatului Solnocu de Mijloc, din 5 noiembrie 1848, despre mișcarea protestatară a populației românești din jurul localității Jibou.
Apoi, mai putem afla, conform protocolului Parohiei din Ortelec din 18 noiembrie 1877, că se trimiteau ajutoare bănești pentru armata română, antrenată în Războiul de Neatârnare.
Iar, în cele din urmă, momentul 1918, menționat astfel de către Dr. Joan Geție și Dr. George Pap, un manifest prin care se aduce la cunoștința locuitorilor sălăjeni înființarea Consiliului Național Român al județului – 12 noiembrie 1918.

“On Domnule! 

Va aducem la cunostintia, ca Sfatul National Roman comitatens la recercarea presidentului Dnul Teodor Miháli s a infiintat, si ca membru ales in acest comitet va recercam, ca in 24 oare sa binevoiesti a face pasii de lipsa, ca in cercul Dtale, sa se infiinteze sectiunile comunale Romane a sfatului comitatens, si despre organizare aveti a raporta in cel mai scurt timp.
Pentru spesele efective aveti sa deschideti colecta nationala.
Despre modul cum s a infiintat Comitetul comitatens, V-eti fi instiintat prin manifest.
Zalau, la 12 Novemvrie 1918.

Pentru comitet
Dr. Joan Getie        Dr. George Pap”

Toate astea sînt doar frînturi din facerea și desfacerea Sălajului ca județ. Cu siguranță, există multe alte documente interesante, care ar putea reda o anumită identitate Sălajului de odinioară, șters apoi de valul comunist.
Dar, pe lîngă aceste documente, ceea ce dă o notă proprie fostului Sălaj sînt denumirile vechi ale unor așezări și sate, majoritatea dintre ele dăinuind din secolele XII-XIII, ori cîteva, chiar de dinainte.
Cert este faptul că acele denumiri ofereau, atît locuitorilor de atunci, cît și celor din „afară” o anumită identitate, prin nume specifice și grăitoare asupra zonelor în cauză. Și mai interesant este faptul că în denumirile acestea predomină influența slavă, uneori chiar sîrbă, deși există multe sate și zone cu specific unguresc, în care, evident, predomină vechile denumiri cu influențe din limba maghiară.
Cel mai mare păcat îl reprezintă, însă, faptul că odată cu reînființarea Sălajului ca județ, în 1968, comunismul și-a pus amprenta pe tot ceea ce înseamnă zone și denumiri pitorești. S-a ajuns, astfel, la un fel de unitarizare monotonă a denumirilor, multe dintre ele fiind, pur și simplu, românizate în stil comunist.

Fragmente din ceea ce avea să devină Țara Silvaniei

Am luat, pur și simplu, la pas, istoricul fiecări comune, cu satele aparținătoare, din județ, cu tot ceea ce este menționat în format electronic – prin monografii, ori întrebînd de la bătrîni, pentru că bătrînii știu chiar mai multe despre trecut și istorie, decît tot internetul la un loc.
Alfabetic, am menționat doar așezările, zonele ori localitățile care, prin denumirile lor anterioare aduc un iz străvechi asupra realității serbede prezente.
Astfel, Băbeniul era menționat, în 1377, sub denumirea de Baba, în timp ce satele comunei, ceva mai încolo, au ajuns să fie denumite Pirosa (Pirosfalva – satul roșu) ori Cliț, de la slavul Kylych.
Multe sate au în denumirea lor titlul de „villa”, deși acum ar fi impropriu să folosim acest rang, dat pe atunci probabil unor tîrguri de renume. Satele Ban și Bănișor apar, din 1213, sub denumirea de Villa Ban și Villa Bani. Peceiu – menționat ca Villa Pechely.
Alunișul din Benesat este menționat ca Szeplak, în 1854, ceea ce înseamnă „locul frumos”. Inclusiv denumirea de Benesat are influențe de la familia Ban, care ar fi fost printre primii care au populat zona.
Carastelec, era menționat, în 1241, sub denumirea de Kaloztelec, respectiv Ținutul Tîlharilor, iar de zone cu tîlhari ori haiduci, știm bine că nu ducem lipsă în Sălaj.
Satul Pleșca din Cizer primește denumirea din slavonul „palecz”, ce înseamnă deget.
Crasna – una dintre cele mai atrăgătoare zone din Sălaj, care chiar pare că reușește să readucă mirajul vechi în zilele de azi, a fost numit din slavonul Crasna – ce înseamnă frumos, plăcut. Am mai putea spune că „această” Crasna a fost oraș între anii 1450 – 1470.
Creaca este menționată, în 1385, sub denumirea de Kerykapatak, ulterior Karika, ce înseamnă roată, ori cerc, iar Lupoaia, cunoscută în 1499 sub denumirea de Farkasmezo – adică cîmpia lupului.
Crișeniul de lîngă Zalău e menționat ca Cziganyvaja, în 1387, apoi ca Oaia, localitate ce în 1601 a fost complet distrusă în bătălia de la Guruslău. Renăscută din cenușă, a revenit apoi la denumirea inițială – Țigani.
Ileanda, cu satele ei multe, era complet – din punctul de vedere al denumirilor, sub influență slavă, însemnînd „spate de deal”. Bărsăuța – de la barsă – piesă de plug; Dăbăceni – de la dubloku – adîncime; Răstoci – de la rastoca – adică locul unde se zăgăzuiește apa.
Măeriște era menționat, în 1351, sub denumirea de Hydveg, adică capăt de pod, în timp ce Mirșidul, în 1219, era cunoscut ca Villa Roba – locul unde stăteau robii. Denumirea actuală de Mirșid e transcrierea în română a numelui de Nyirsid, adică mestecăniș. Popeni – cunoscut și sub denumirea de Poptelec, ori Popteleac – din Paptelec, adică domeniul popii.
Rusul apare în 1338 ca Fîntînele Rus, ori Kabalapataka sau Valea Iepei, apoi ca Oroszmezo – cîmpia rusă.
Sîg – 1332 – din sîrbul Sad, ce înseamnă apă și pește, devenind, apoi între 1404 – 1425 domeniul lui Laurențiu Saghi.
Surducul semnifică „trecătoare”, ori defileu, din slavul Surduc, ce înseamnă cot, iar numele i se trage de la cotul pe care-l face Someșul în dreptul localității.
Treznea, menționată în 1619 ca Ewrdegkuth, apoi Ordogkut – ce înseamnă Fîntîna Dracului.
Ajungem, în cele din urmă la orașe: Zalău – Ziloc, în 1220 și Szilaj, în 1839. Șimleu, cunoscut ca Vatha Solyomvar, ori Cetatea Șoimului lui Vath.
Jibou – 1205 – Chybur, iar Cehu Silvaniei – 1319 – Castrum Cheevar, adică Cetatea de pămînt.
Interesante de menționat și localitățile Poarta Sălajului, ca fostul Vașcapău, de la ungurescul Vaskapu – poartă de fier; Românași – ce se numea, odinioară, Unguraș, doar că, normal, așa ceva nu putea fi înghițit de fosta orînduire; Buzaș – Iapa și Sălăjeni – Curitău.
Iar, peste toate acestea a venit momentul 1968 și cele de după, atît de bine definit de… vă lăsăm să ghiciți singuri:
„Acum zece ani, cînd s-a constituit județul Sălaj, industria avea aici o pondere foarte mică. În această perioadă, în orașul Zalău producția a crescut de peste 15 ori, iar în județ s-au creat, de asemenea, noi întreprinderi industriale. Sînt în construcție câteva întreprinderi care vor aduce o contribuție importantă la realizarea obiectivului stabilit de Congresul al XI-lea ca în fiecare județ – deci și în Sălaj – să se realizeze o producție de cel puțin 10 miliarde lei.” Da, este vorba de Nicolae Ceaușescu, la cuvântarea de la marea adunare populară de la Zalău, 21 iunie 1978.

Între tradiție și modernizare

În timp ce majoritatea orașelor și comunelor se zbat pentru modernizare, continuînd exact ceea ce a început Ceaușescu, distrugînd agricultura, legumicultura, creșterea animalelor etc, ocupația de bază, în fapt, a sălăjenilor și zona din care își trăgeau forța, oferindu-le în schimb aducțiuni de apă, canalizări și gaze naturale de care nu are nimeni nevoie, pentru că „ei”, locuitorii se descurcă bine mersi cu toate aceste servicii moderne pe gratis, oferindu-le industrializare și platforme de băgat oamenii în șomaj, după faliment, foarte puține locuri, zone mai încearcă să readucă mirajul de odinioară și să-l facă să conviețuiască cu prezentul. Probabil, cea mai mare reușită în acest sens o are Crasna – deci fostul loc „frumos”, locul unde an de an se mută tot mai mulți zălăuani, zona prin care, cînd treci, simți prosperitate, liniște și un iz familiar.
Jiboul – odinioară un renumit tîrg de țară, cu băile sale curative care era ca un loc de întîlnire a burgheziei, a dispărut complet de pe harta pitorescului.
Cehu – orașul despre care se vorbește ca orașul fantomă.
Zalău – orașul industrial, șters complet, față de ceea ce a fost odată, un centru cultural al județului.
Șimleu – unicul oraș care, probabil, va reuși să răzbată din monotonul industrial, datorită și vecinătăților sale, care îl pot propulsa spre ceea ce a fost odată, Cetatea Șoimului.
În rest, deja rămînem cu legende, cu descîntece și povești despre zîne. Vor dispărea și astea, cu timpul. Probabil că nu e nevoie de ele.