Sandvișuri și doi ardei verzi

Nu știu dacă acolo unde e, în altă lume, există ardei verzi care să-i aducă aminte de mine. Eu, însă, întotdeauna când mănânc ardei verzi îmi aduc aminte de el – Zoli, prietenul meu.

”Unul pentru tine, unul pentru mine”, îmi spunea când făceam câte o pauză, pe coclauri fiind, și împărțeam sandvișurile făcute tot de el, în timp ce eu conduceam mașina ori pedalam către Jibou. Acolo unde ne întâlneam și de unde plecam către o nouă aventură. Niciodată nu știam ce ne așteaptă. De fiecare dată neprevăzutul transforma drumețiile noastre într-o aventură. Și aproape de fiecare dată ne întorceam ”însemnați” de către natură, și la propriu și la figurat. Dar eram atât de bucuroși…

Ce înseamnă prietenia? Definiția zice că e ”sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane”. Eu cred că e mult mai mult. Poate cel mai nobil sentiment pe care îl poate avea omul. Pentru că prietenii sunt întotdeauna acolo unul pentru celălalt. Prietenii adevărați, nu amicii ori ”prietenii” de conjuctură. Care-i diferența? Prietenul adevărat nu îți întoarce niciodată spatele. Și dacă e să aleagă între tine, prietenul lui, și restul lumii, te alege pe tine.

Zoli… el a ales întotdeauna să îmi fie prieten, chiar și atunci când făcea figuri ori când mai ”ieșea de pe cărare”.

Puțini știu ce fel de om era, sub masca lui socială. Eu l-am văzut, iar pentru asta mi-a fost întotdeauna prieten. Pentru că l-am văzut, pentru că vedea că l-am văzut.

Ardeii verzi culeși din grădina lui din Jibou, și de care era tare mândru, pe care-i mâncam pe coclauri, mi-au rămas în minte și în suflet. Și de fiecare dată când mănânc ardei îmi aduc aminte de el, Zoli, prietenul meu. Zoli, cel care, deși la început nu prea credea în proiectul Sălajul pur și simplu (acum, Reporter pur și simplu), totuși, a ales să mă însoțească în aventura asta pe care am numit-o proiect jurnalistic, dar care e mult mai mult decât atât. Și sigur, acum, de acolo de unde e, îmi zâmbește larg și îmi zice una din ălea de-ale lui, bucuros să vadă ce frumos a crescut proiectul nostru.

”Iar scrii în extraterestră, Căline…”, îl aud și acum. Și, sincer, ardeii verzi pe care tocmai i-am mâncat cu pâine în ou s-au oprit în nodul mare din gât.


Leave a Reply

Your email address will not be published.