E vară, terasele sînt deschise, pe cine să intereseze satul românesc? Doar toți sînt niște intelectuali rasați, iar, la o bere, ori în birourile cu aer condiționat, se știe, discuțiile sînt întodeauna cu un grad de inteligență ridicat.
“Cred că putem începe, audiența a atins nivelul maxim”, i-a șoptit Camelia Burghele unuia dintre cei prezenți la Muzeu. În sală erau, în afară de câțiva din presa sălăjeană și din cei angrenați în activitățile Muzeului, vreo cinci, hai, șase persoane. Cu toate astea, organizatorii și-au luat locurile în fața celor prezenți, încercând, pe scurt, să spună despre ce e vorba.
Expoziție consacrată satului sălăjean. Despre munca de cercetare
Funcția de bază a muzeului e cercetarea. Ceea ce vede publicul e faza finală, care n-ar fi posibilă fără munca de cercetare, una din atribuțiile de bază ale muzeului. Cam asta ar fi, pe scurt, ceea ce a vrut să spună Corina Bejinariu, în fața unui public aproape inexistent. Cei implicați în munca de cercetare etnografică, despre care a fost vorba în vernisaj, sînt Camelia Burghele, Olimpia Mureșan, Marin Pop și Szabo Attila, cei care, atunci când e vorba despre munca pe teren, formează o echipă. Lucru foarte important, spune Burghele, pentru că, dacă nu s-ar lucra în echipă, la nivel multidisciplinar, rezultatele sigur nu ar fi aceleași. Însă, probabil cei mai importanți sînt cei care furnizează informația, în cazul de față cele trei invitate din Ciumărna, între care și meşterul popular Graţiana Pop. Și, ca un fel de motoraș al evenimentului, gesticulând și trăind cele spuse – caracteristici ale omului care face ceva cu pasiune, Camelia Burghele a “condus” evenimentul de la un capăt la altul, pentru acei câțiva care, între câteva exponate ale portului tradițional românesc, cărți de specialitate și instantanee surprinse în teren, afișate pe pereții expoziției, au fost prezenți acolo.
Trei din Ciumărna, și toate trei
După prezentarea propriu-zisă a expoziției, în partea a doua, respectiv cea a discuțiilor pe tema satului românesc, sala s-a golit. Din acei puțini care au format publicul, a mai rămas doar o (1) persoană. Plus patru reprezentanți ai presei. După câteva minute, trei au plecat, așa că la discuții, în afară de cei patru din echipa de cercetare și cele trei invitate din Ciumărna, au mai rămas doar două persoane. Însă discuțiile au meritat cu prisosință, chiar și conturbate de pălăvrăgeala din sala alăturată. “Pentru cei de 70 – 80 de ani e o rușine să lase pământul pustiu”, spune Marin Pop, iar clătinatul aprobator din cap ale invitatelor au întărit spusele lui, dacă mai era nevoie, pentru că, din păcate, asta e realitatea. Și cum cei de 70 – 80 de ani nu o să mai rămână mult pe aici, ce o să fie după, vorba aia, Dumnezo cu mila.
“Îs mașini în fiecare curte, da nu-s vaci ori cai, și asta-i grav”, a spus Grațiana Pop. “Prăvălia, pe vremuri, era la om acasă, acolo erau de toate. De aia se trăia mai sănătos.” “Da, și erau fetele mai serioase, cred io”, continuă altă invitată. Iar poveștile generând, la rândul lor, alte povești, că de aia partea a doua a evenimentului s-a referit la discuții, s-a vorbit despre vremurile trecute, despre obiceiuri, despre dănțuit ori despre cânepă. Și așa, printre poveștile cânepii, partea cu discuțiile s-a transformat în habă. “Păcat că se zice că cânepa îi drog, că acuma nu te mai lasă să o cultivi. Da’ din aia trăiau țăranii, că câte se făceau din cânepă… Că amu-i interes să se importe cânepa de la chinezi or mai știu io de unde. Se lucra tare frumos cânepa. Păcat de zilele care or fost și s-or dus.”
Da, zilele ălea, când totul era mai simplu și, poate, mai frumos, s-au dus. Deocamdată, la expoziția dedicată cercetărilor etnografice, cele trei din Ciumărna au fost sarea și piperul. Și pentru că, după ce au rămas doar cei interesați cu adevărat de poveștile satului românesc, toată treaba asta cu vernisajul s-a transformat într-un fel de habă, drept răsplată, la final, am primit cadou o interpretare inedită și cu totul originală a melodiei “Mânios badea-i de aseară.” Ca să mai rămână puțin zilele care or fost.
