• Patimile învățământului românesc, sau despre întâlnirea dintre două sisteme de învățământ: cel românesc și cel ”de din afară”. În atelierul Mândra Chic, în vacanța de primăvară, s-au întâlnit două fetițe frumoase și creative. Au 10 ani. Lara e jumătate româncă și jumătate nemțoaică. Face școala la Bruxelles. Și-a ales ca temă de studiu pentru vacanța de primăvara: “textilele”. Citește cărți, se documentează, face fotografii, i-a rugat pe cei de la Mândra Chic să o primească în atelier, să facă cercetare și practică, iar la final va face o prezentare în fata colegilor, urmată de secțiunea Q&A (întrebări și răspunsuri). Prietena ei și-a ales ca temă “legendele Belgiei”, iar unul dintre colegi ” istoria Jocurilor Olimpice”. În atelier s-a întâlnit cu Luisa, care face școală în România. Ea avea ca temă pentru vacanța de primăvară: exerciții la română și matematică… Concluzie: lumea evoluează, așa că sistemul de învățământ trebuie să se modeleze pentru a putea ține pasul. Într-o țară ca afară, cum le place românilor să spună, se întâmplă asta. În țara noastră culegerile de matematică și limba română fac legea. Adică, de ce să încurajăm copiii să gândească, să fie creativi, când, ca profesor, e mult mai simplu să le zici: faceți o tonă de exerciții și-apoi om mai vedea.
• La orice ghișeu, pentru a putea cetățeanul plătitor să-și scoată acte, bani și ce-o mai fi, fără ca toți ceilalți care așteaptă la rând să vadă tot ce are omul în portofel, în geantă ori în buzunare, există o limită de discreție. Adicătelea, cum ar veni, o linie galbenă, trasată în fața ghișeului. Ee, linia asta de aia e acolo, ca să le zică într-un fel oamenilor, să priceapă fiecare, că ”pe aici nu se trece”. Doar după ce a terminat de plătit și semnat cel care a ajuns la ghișeu. La casierie unde se plătește curentul electric, limita asta de discreție e doar o amărâtă de dungă galbenă de care nu ține nimeni seama. Că de ce s-ar sinchisi careva de o linie? Adică, să moară toți dușmanii, cine-i linia asta galbenă să-i spună lu’ om ce să facă? Omu, dacă vrea mușchiu lui, nu numa’ că se urcă pe ăla din față, să vădă ce face, cum îl cheamă, câți bani are în portofel ori cu ce parfum s-a dat, dar, dacă se ‘nervează, ridică mâinile în aer (nu, să nu ne simtem bine!, încă nu a început Untoldu’). Și dacă ridică mâinile în aer, îi dă cu transpirația lu’ ăla din față peste nas, apoi, bonus, îi suflă în ceafă, îl mai împinge puțin, îi mai dă câte-un ghiont, așa, ca să nu se plictisească, se mai uită ce acte are prin portofel, de-a cui îi… din ăstea faine, din popor. Și ce, nu-i de înțeles? Că după ce a văzut omul cum se terminau tigăile din promoție în fața lui, dacă și ce se dă la ghișeu se termină și el n-apucă?
• De la Graiul Sălajului citire: ”Ciuntirea copacilor practicată de Primăria Zalău, prin brațul crud cu care lovește, firma Citadin”. Traducere, în replică: ”Ciuntirea limbii române practicată de presă, prin brațul crud cu care lovește, Graiul sălajului”.
