Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este strâns legată semnul central al religiei creștine – Crucea.
Sfântului Constantin i s-a arătat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruință (In hoc signo vinces – “Întru acest semn vei învinge”), în pragul înfruntării cu păgânul Maxentiu. Sfântul Constantin cel Mare, așa cum era cunoscut împăratul roman Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus, a emis Edictul de la Milan, prin care creștinismul devine religie permisă și a declarat duminica, sărbătoarea săptămânală a creștinilor, drept zi de odihnă în Imperiu, zi în care și soldații asistau la slujbă. A transformat orașul Bizantium în orașul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala creștină a Imperiului Roman. A murit în 337, în Duminica Rusaliilor, după 31 de ani de domnie. Perioada în care au domnit e cunoscută în istorie ca ”Epoca de aur”.
Sfânta Impărăteasa Elena, o creștină foarte evlavioasă, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Mântuitorul a fost răstignit, și a sprijinit ridicare a numeroase lăcașuri de cult. A murit la Roma, în anul 327, puțin după întoarcerea de la Ierusalim.
