Tanti Lenuța, lecție de bun-simț: “Decât să zici că o să fii nu știu cum, și să nu fii, mai bine rămâi așa cum ești”

La fel ca în clipurile ălea virale, în care personajul principal , la început evitat de ceilalți, se dovedește a fi vreun salvator, ceva, așa și tanti Lenuța. A ajuns în salonul de spital pe la miezul nopții, iar ceilalți s-au uitat oarecum pe sub sprâncene la ea: “Of, a venit acum țiganca asta, și apoi să vezi ce-o să fie de mâine încolo: gălăgie, îngrămădeală, miros…”, lucru care, de obicei, așa se și întâmplă. De data asta, însă, s-a întâmplat la fel ca în clipurile virale de care pomeneam, tanti Lenuța dovedindu-se curată, îngrijită și cu mult bun-simț. Și poate că nu aș fi intrat în vorbă cu ea, mai ales că numai de asta nu aveam timp, dar auzind-o vorbind la telefon de multe ori, ori cu cei câțiva veniți la ea în vizită, și, mai ales, căldura cu care vorbea despre familie, am stat, atât cât mi-a permis timpul, de vorbă cu ea, Lenuța, o țigancă de vreo 60 și ceva de ani. Și, de data asta, când zic țigan, o zic cu respect.

“Api, mie îmi ajunge câți bani am, că am gospodărie, ce să fac cu bani mulți? Că tot strângi și pui deoparte și, ia, vine o boală din asta și te duci. Și ce faci cu banii, rămân, mai bine îi dai la cine nu are și îi în nevoie. Așe că bucură-te că ai servici și că ai ce-ți trăbe, ce să faci cu bani mulți?”, am auzit-o spunând la telefon, și n-am putut să nu zâmbesc. Ea, o țigancă simplă, cu cinci copii- doi băieți și trei fete, era bucuroasă și recunoscătoare că toți copiii ei aveau un loc unde să lucreze, chiar dacă salariul era unul derizoriu, important era că îi știa “cuminți și la casa lor, țucu-le soarele, că ce buni îs, că lucră și ore suplimentare. Că io-s pocăită, da nu toți copiii îs pocăiți. Că o venit fata mea aia mică și mi-o zîs că o să se pocăiască și ea. Da io i-am zis că mă bucur că vre să o apuce pe calea Domnului, da ea nu-i așe, că-i place să trăiască lumește, să se mai și distreze, că-i tânără, țuc-o mama. Și i-am zîs că decât să zici că o să fii nu știu cum, și să nu fii, mai bine rămâi așa cum ești. Și nu s-o mai pocăit. Da-i fată tare cuminte și de treabă.” O scurtă lecție de viață și bun-simț. Și m-am apropiat de tanti Lenuța, întrebând-o una-alta, curios să văd cum de ea, o țigancă simplă, reușește să fie mult mai… cum să zic… cu spirit curat, decât mulți, foarte mulți alții, care sînt de-o ipocrizie crasă și un egoism debordant. Ba, mai mult, atunci când vine vorba de ceilalți, întotdeauna, ei, prefăcuții, știu mai bine decât ceilalți ce și cum. Tanti Lenuța, în schimb, continuă cu lecția de bun-simț: “Când o venit băiatu-meu cu fata pe care o vrut s-o ia de nevastă, ea îi româncă, și io i-am zis că să aibă grijă, că ce-o să zică ceilalți, că el îi țigan. Da ei tot s-or luat, și ne înțelegem tare bine cu familia fetii. Și o venit băiatu cu fata și m-o întrebat ‘No, mamă, îți place de femeia asta, că vreau so ieu’. Api io i-am zîs, d-api dragă mie-mi spui, da io trăiesc cu ea ori tu?, că dacă ție îți place, și mie îmi place.”

Casa în care stă a construit-o ea, împreună cu bărbatul ei, cel cu care stă împreună de 53 de ani. Și cum în spatele casei este o biserică penticostală, a tot mers pe acolo să vadă ce și cum. Și i-a plăcut, iar asta, zice ea, i-a schimbat viața. Și și-a dat seama că familia e cel mai important lucru în lumea asta. Ori, cum zice ea, mai pe limba ei, “io le-am spus, dragii mamii, tată și mamă, soră și frate, aiștea-s numa unu pă pământ, că femei și bărbați, dacă nu-ți convine, îi țîpi și îți iei alții, da familia ta îi familia ta, îi numa una.”

“Și cum e cu credința, tanti Lenuța?”, dau drumul întrebării, mai mult așa, ca să-i fac pe plac. Și, din nou, tanti Lenuța a scos vorbele ei simple și le-a așezat într-un fel în care nu aveai cum să nu înțelegi ce vrea să spună. Și, sincer să fiu, a fost una dintre cele mai convingătoare motivații expuse de cineva. Evident, asta dacă nu ești cu mintea de milițian la purtător, fiindcă, în cazul ăsta, ordinul e cel mai sfânt pe lumea asta, restul sînt doar viitoare posibile infracțiuni. “Api, dragu meu, nu e nimeni sfânt. Da, totuși, trebe să te retragi și să te cunoști pă tine. Amu, cu anturaju din ziua asta, e greu să te desparți de el, cu atâta distracție. Și-api, câte să întâmplă din cauza băuturii… Da toate până la un loc, când vezi că așe nu se mai poate. Amu, viața-i mâna lui Dumnezo. Nu l-am văzut, da i-am sîmțît vorbirea lui. Când vrea să mă ducă acasă, ducă-mă. Fără credință, ești pierdut. Și-api, oamenii tăt un sânje îs.”

Lumea lui tanti Lenuța, cea pe care a găsit-o prin credință, e cea care i-a marcat viața. Dar asta doar pentru că ea a fost dispusă să creadă în ceva mai bun, fie și prin prisma religiei. Până la urmă, orice te face mai bun e binevenit. Atâta tot că trebuie și tu să vrei. Câți dintre oameni vor asta? Să fie mai buni? Câțiva. Printre ei și Lenuța, care, chiar și de pe patul de spital, se gândea la binele familiei ei, mulțumind providenței pentru calea pe care a apucat-o. Numai că meritul e doar al ei, la fel ca al celor care, la un moment dat, s-au regăsit, într-un fel sau altul.