Am ajuns mai devreme la vernisajul expoziției “Tinerii și arta”, care a avut loc la Galeriile de Artă Ioan Sima, să pot să iau pulsul pregătirilor și să-mi fac o idee despre ce va urma, gândindu-mă că, peste puțin timp, o să se adune ceva lume acolo, așa că mai bine să ajung mai repede, cât încă nu e înghesuială. În sălile care găzduiau lucrările celor cinci artiști plastici – Ștefan Dan, Molnár Piroska, Talpoș Elizabeta, Luka Ibolya Agneta și Eperjesi Noémi – erau deja strânse câteva persoane, printre care și Gheorghe Irimia, președintele Centrului Comunitar Român din Canada, cel care, așa cum mi-a spus, a fost principalul organizator al evenimentului, mai ales în ceea ce privește susținerea financiară a evenimentului. De ce acest vernisaj? Pentru că, spune Irimia, fiind într-o vacanță prelungită, a ajuns și pe meleagurile sălăjene, unde, cum îi plăcea lui să spună, a găsit “diamante”. Și, ca să fie sigur că totul o să fie bine, se agita și dădea indicații celor prezenți, în așteptarea publicului și, eventual, a autorităților locale.
Fără public
“Fii serioasă, eu nu vorbesc în public, între atâția oameni, nu pot”, șușoteau tinerele expozante, oarecum încercând să-și mascheze emoțiile, și mi-am dorit să vină lume, măcar așa, ca încurajare pentru cei care creează, care vor să spună ceva prin ceea ce fac. Însă, în ceea ce privește autoritățile, nici vorbă, doar e vară, e vacanță, ce atâta eveniment cultural, lasă așa, că nu se observă. Ba da, se observă, iar asta de mult timp. Cât despre publicul prezent… O mână de oameni, mult mai puțini decât vorbitorii, așa cum a remarcat și Corina Bejinariu, managerul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, în alocuțiunea ei. Mai e ceva de zis? “Să știi că așa e și în alte orașe”, a încercat Attila Szabo, șeful secției, să mai îndulcească situația, însă faptul că zălăuanii nu sunt interesați de cultură, deși au gura mare când e să se lamenteze cum că nu se întâmplă nimic în Zalău, cam spune destule. Fiindcă, nu-i așa, dacă nu-i șut-gol…
Picturi și desene
Departe de mine intenția de a mă erija în rol de critic sau cine știe ce cunoscător într-ale artei plastice, însă, ca privitor, unele din creațiile expuse, care, apropo, vor putea fi văzute timp de o lună în expoziție, mi-au atras atenția, nu ca tehnică sau stil, ci, pur și simplu, ca impact vizual, subiectiv. Așa că o să le enumăr: “Dansul balerinelor”, “Peisaj fantastic” și “Căsuță din Mănău”, creații ale lui Talpoș Elizabeta, lucrări care mi s-au părut pline de culoare și lumină; apoi, desenul în cărbune “Model”, a lui Molnár Piroska, care mi-a atras atenția prin modul în care artista a folosit nuanțele de gri și negru, desen care mi-a sărit primul în ochi atunci când am intrat în sala în care era expus; la fel, mi-a plăcut “Portret de țăran” – peniță în tuș negru, creație a lui Ștefan Dan, și pictura în ulei “Atelierul meu”, a lui Ibolya Agneta Nagy Luka. Nu că celelalte n-ar fi reușite, dar ăstea au fost, cum ar spune un eventual colecționar, “de cumpărat”. Evident, din punctul meu de vedere, ca simplu privitor.
Gata cu formalitățile
Odată luările de cuvânt încheiate și după un tur scurt printre lucrările expuse, lumea s-a îndreptat către zona unde se serveau răcoritoare și unele gustări, așa că atmosfera s-a destins, iar emoțiile au fost date uitării. Povești, râsete, impresii, cu un organizator care, odată trecută partea formală, glumea cu artistele prezente, de, artiste tinere, prezentabile, așa că e loc și de destindere, după atâta agitație. Un fel de happy-end fără public.
Rămas aproape singur între exponate, am avut timp să le mai privesc o dată, în liniște, chiar dacă în jurul meu era gălăgie, am făcut câteva fotografii, apoi mi-am luat catrafusele, recte aparatul foto, carnețelul pentru notițe și pixul, și m-am îndreptat către ieșire, lăsând în urmă poveștile, râsetele și lucrările plastice agățate pe pereții sălilor expoziției.
