Unde te duci când nu mai ești, Zoli?

Îi plăcea atât de mult când eram plecați, amândoi, în cine știe ce aventură prin locuri puțin umblate sau neumblate. Și chiar dacă doar în gând și în suflet, e mai tot timpul cu mine atunci când sînt pe coclauri. Și de multe ori, atunci când dau peste câte un loc deosebit, îmi spun: ”Ce i-ar fi plăcut lui Zoli…”

Prietenii adevărați sînt rari. Foarte rari. Aceia îți sînt prieteni, cei care te sună să te întrebe, pur și simplu: ”Ce faci, omule?”. Nu ca să puneți la cale o întâlnire anuală între colegi, nu ca să vă vedeți la un suc, că e cald afară și ai chef de stat la terasă, ori te-ai duce la un eveniment social sau cultural, dar nu te-ai duce singur. Nu pentru că e ziua ta sau cine știe ce altă sărbătoare ori dată importantă în calendar care impune (un fel de corectitudine socială la modă) un telefon dat persoanei în cauză. Un simplu ”Ce faci, omule?”, într-o zi oarecare, îți arată cine îți este prieten cu adevărat.

Aceia îți sînt prieteni care îți sînt aproape și la bine și la rău. Nu la vedere, pe rețelele sociale (câtă ipocrizie e acolo…), ci întrebându-te, simplu, ce faci, cum ești, la ce te gândești…

”Îți mulțumesc că ești un prieten atât de bun”, obișnuia să îmi spună mama lui Zoli, de fiecare dată când ne întâlneam. Ne priveam, eu și Zoli, și nu aveam nevoie de cuvinte. Știam amândoi ce vrea să spună.

Îmi aduc aminte cu câtă bucurie mă aștepta în stradă, nerăbdător să fim amândoi și să mergem în câte o aventură. Și am fost cât pentru o viață, ba chiar mai multe.  

Îmi aduc aminte cu cât drag pregătea sandvișurile pe care le mâncam ba pe câte-o stâncă, ba în pădure, ba pe marginea vreunei râpe, atunci când puneam aventura pe pauză. Scotea sandvișurile și îmi spunea cu ce le-a făcut. Apoi mi-l dădea mie pe cel mai mare. Ca un semn de recunoștință că îi sînt prieten și că îmi împart lumea cu el. Și, de fapt, asta înseamnă prietenie, a-ți împărți lumea cu cei aproape ție.

Îmi aduc aminte cum se enerva și îmi zicea câteva vorbe ”de duh”, pentru că ”ești prost, omule, că ești așa de bun, fiindcă toți or să vrea să ia chestia asta de la tine, și apoi o să-ți tragă un șut în fund cu prima ocazie”. Știam că așa e. Știa și Zoli că știu. Și de asta se enerva pe mine. Și de asta încerca să se pună pavăză între mine și lume ori de câte ori putea. Până când n-a mai putut și a plecat din lumea asta.

Scriu, Zoli, despre tine, ca să nu se aștearnă uitarea. Nu peste prietenia noastră, că asta e pentru totdeauna. Ci peste Zoli cel văzut de lume. Știu că îmi spuneai că nu-ți pasă de lume, dar îți păsa. Și știai că știu. De asta îmi spuneai că nu îți pasă, ca să nu ți se vadă sufletul. Însă prietenii adevărați își văd întotdeauna sufletul.

Oamenii se opresc la aparențe. Nici nu vor și nici nu pot să te vadă așa cum ești. Oamenii au făcut din ”a întoarce spatele” un cult. Și își schimbă prietenii vechi cu alții noi la fel de ușor pe cât își schimbă șosetele.

Oamenii vor să primească. Nu știu și nici nu pot să ofere fără a aștepta ceva în schimb.

Între oameni, însă, există și unii pentru care ”a fi prieten” e un sentiment nobil, nu o înțelegere socială. Oamenii ăștia o să îți fie întotdeauna aproape și o să te numească ”prieten”.

Oamenii ar trebui să învețe să își iubească prietenii.

Da, știu, Zoli, iar scriu în extraterestră.


3 thoughts on “Unde te duci când nu mai ești, Zoli?

    1. Nu l-am cunoscut personal , ma stia din rev.Mtii Carpati & art. publicate de mine ,,in paginile,, Alpinet, cred ca m-a abordat la un moment dat prin prof. A.Medve din Năpradea-cunostinta comună , apoi am dialogat in citeva rinduri ,,e mail-istic,, indeosebi pe subiecte/destinatii turistice salajene sau/si ref. la fosilele multimilenarelor mări care acoperiseară Transilvania…
      Da, a fost un OM de exceptie și un agreabil partener de dialog pe subiecte ,,naturiste,,.Pe de altă parte turismul (montan) duce invariabil la o profundă ,,cernere,,/selectie a colegilor, mai ales in trasee de 2-3… zile cu nopti in cort…cu/fără ,,binefăcătoare,, fenomene meteo nasoale/infricosatoare ! In final rămâi cu caimacul. Dacă nu ti-l iau…zeii ! Fie-i tarina usoară !
      LPG- B.Mare

Leave a Reply

Your email address will not be published.