Nu locul unde vreau să ajung este destinația. Destinația este călătoria în sine. Destinația este aventura în sine. Destinația este descoperirea lumii de aproape, așa cum doar mergând pe jos ori cu bicicleta o poți face. Destinația este de a mă lăsa pe mine însumi să devin parte a călătoriei, lăsându-mă câte puțin în fiecare loc pe unde trec, și luând cu mine câte puțin din fiecare loc pe unde trec.
Acropola din Atena este locul unde se va termina turneul pe bicicletă. De ce Acropola? Pentru că face parte din povestea lumii. Și pentru că îmi plac poveștile, am ales, de data asta, Acropola din Atena. Deși s-ar putea spune, foarte bine, că nu eu am ales locul, ci călătoria în sine mă împinge într-acolo. Și spun asta pentru că, inițial, voiam să merg în Țările Baltice – Estonia, Letonia, Lituania. Însă, atunci când lași povestea să devină parte din tine, nu ai ce face decât să urmezi povestea. Și, de data asta, povestea înseamnă Acropola din Atena, undeva după mijlocul lunii iunie, anul acesta.
Cum adică vând aventuri pe bicicletă? Titlul e inspirat din aventura lui Mihai Barbu – Vând kilometri -, cel care a plecat pe motocicletă spre Mongolia.
Și mai e ceva. În ultimul turneu mare pe bicicletă, cel care m-a dus până în Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și Croația, au fost zile în care n-am mâncat aproape deloc. De ce? Pentru că banii, nefiind suficienți, erau împărțiți foarte strict, pentru cazare. Și s-a întâmplat ca atunci când am dat 2 euro pe un suc, deshidratat fiind și având nevoie și de o doză de zahăr pentru a mă reface după o zi de pedalat pe o căldură infernală, la 40 și ceva de grade Celsius, nu am mai avut bani de mâncare pentru acea zi. Și atunci mi-am spus că, data viitoare, o să strâng mai mulți bani, cât să nu îi tot număr în fiecare zi: ”Bă, dacă îmi iau un suc sau am nevoie de o reparație la bicicletă care implică achiziționarea unei piese de schimb, mai am bani de mâncare, sau nu?”
Până să ies din țară cu bicicleta, am făcut 11 tururi ale României, pe trasee diferite. Și au fost multe zile când nu am avut bani de mâncare. Ca atare, nu am mâncat. Însă eram ”acasă”. Ei bine, când pleci de ”acasă”, e cu totul altceva. Așa că, vând aventuri pe bicicletă.
Ce înseamnă asta? Costul expediției (vreo 30 de zile, la cei în jur de 2000 de kilometri, atât cât măsoară traseul ales) e undeva în jurul a 1500 de euro. Cei mai mulți bani, evident, pentru cazare. Pentru mâncare mă descurc și cu doi euro pe zi, atât cât mi-am stabilit plafonul de cheltuieli, ca să nu îmi chiorăie mațele într-atât încât să am impresia că îmi scârțâie ceva la bicicletă și să mă tot opresc să văd care-i baiul.
Unii ar putea spune: ”Cum adică 2000 de kilometri în 30 de zile, că se pot face și mai repede?”. Da, se pot face și mai repede. Dar asta înseamnă să bagi capul între umeri, cu ochii la ciclocomputer, și să dai din picioare ca și când asta ar fi menirea ta pe pământ.
Călătoria nu e despre viteză, nu e despre cât de multă distanță parcurgi într-o zi, cât de sus ori departe poți să ajungi. Călătoria e despre a vedea, a atinge lumea cu toate simțurile, a ieși de pe drumul cel mai rapid și mai drept și a descoperi frumusețea lumii. Scopul nu este de a avea o statistică care să dea bine din punct de vedere al performanțelor sportive. Scopul este călătoria în sine, așa cum v-am spus la început.
Deci, vând aventuri. Asta înseamnă că oricare dintre voi (cei care vreți și puteți, desigur), puteți dona atât cât considerați că e contravaloarea unei părți din poveste. O poveste care va fi transpusă în articolele pe care le voi scrie în fiecare zi a expediției (atunci când va fi posibil). O poveste narată în cartea ce va apărea ulterior expediției, și în care o să fiți menționați fiecare în parte. Asta înseamnă că povestea o să fie și a voastră, și fiecare dintre cei care veți dona veți primi câte o carte, cu dedicație (și cu mulțumirile de rigoare).
Contul în care se poate dona (cu mențiunea ”Acropole”), este:
Mihai Calin Paval – RO53INGB0000999901462814, ING Bank.
Și cam atât, că nu îmi place să cer.
Succes! asteptam jurnalul de calatorie