Cum naiba a ajuns lumea să fie construită după ideile și interesele unora, transformată și răstălmăcită, din timp în timp, în funcție de cum i s-a năzărit unuia sau altuia? Nu cred că mai interesează pe nimeni, și nici nu cred că ar mai avea vreo importanță. Cert e că, în lumea de astăzi, numită cu multă emfază civilizație umană, omul simplu, care n-a știut, n-a putut sau n-a vrut să dea din coate și să pupe-n fund ca să ajungă într-o poziție socială care să-l așeze deasupra celorlalți, e la mâna sus-pușilor, că vorbim de persoane sau instituții, e totuna. Odată ce te au la mână cu ceva, cu orice, cât de mic sau puțin, te taxează o viață întreagă și te pun să produci pentru ei. Bani sau orice altceva. Faci un contract, indiferent unde sau cu cine, apoi devii, fără să știi, lucrător în stupul celui care te-a convins sau care te-a obligat să semnezi. Din când în când, după ce se strânge o sumă îndeajuns de mare că să însemne ceva pentru ei, acei ei te somează să plătești, spunându-ți că e vina ta că n-ai spus, în mod expres, că nu mai vrei.
Puțini sunt cei care nu au pățit, măcar o dată, să fie taxați pentru servicii pe care ei nu le-au cerut sau de care nici măcar n-au știut că există. Cablu tv, telefonie mobilă, bancă, finanțe, taxe, servicii internet, orice, toate au câte o bubă mică, scrisă mărunt cum că s-ar putea să existe o anexă care să te stoarcă de bani atunci când li se năzare lor.
“Dacă nu ne-ați spus în mod expres că vreți să beneficiați de convorbiri telefonice gratuite, înseamnă că vreți să le plătiți”, mi s-a spus, odată. Cât de cretin sună asta? Adică cât de cretini ne cred ăștia? Dacă n-ai cerut în mod expres să ți se închidă un cont în bancă pe care nu l-ai folosit niciodată, și care ar fi trebuit să fie închis automat, dacă nu este activitate, plătești de nu te vezi, atunci când se strânge o sumă care să însemne ceva pentru bancheri. Dacă întârzii o zi la taxe, la impozite, te taxează. Mergi la ghișeu, ești tratat cu scârbă, de multe ori. Autoritățile locale sau de orice fel nu te bagă în seamă. Polițiștii au impresia că s-au născut cu uniforma pe ei și că de aia exiști, ca să plătești amenzi. Oriunde, orice ai face, cineva te pune la plată.
Pe vremuri, iobagii erau cu capul plecat de nevoie, că altfel venea boierul cu armata proprie și te pedepsea și pe tine și pe familia ta. Pentru că nimeni nu-i trăgea atunci la răspundere. Și chiar și atunci exista câte unul care ridica capul și cerea respect. Și se răzvrătea pentru asta, chiar cu prețul vieții. Acum, cică, există dreptate, există legi. Dar nu pentru tine, omul de rând. Nici măcar nu ești considerat om pentru ăștia, doar o mașină de produs, nu contează ce, atâta timp cât e pentru ei. Și le merge de minune ăstora. Că nimeni nu pare a vrea să ridice privirea din pământ și să ceară respect, să ceară să fie lăsat să spună ce are de spus, să fie luat în considerare ce are de spus.
Pe principiul “capul plecat sabia nu-l taie”, inventat tocmai ca să se păstreze capetele celor mulți plecate, ăia care stau cocoțați în funcții sau care te au la mână cu ceva, bazându-se pe asta, își bat joc de tine. Totuși, din când în când, câte o voce se face auzită. Puține. Dar pot fi multe, îndeajuns de multe încât vocea comună să însemne mai mult decât toată puterea socială pe care și-au atribuit-o unii sau alții. Trebuie doar să ridici capul din pământ și să stai drept. În fața oricui. Să spui, prin atitudinea ta, că exiști, că nu ești doar mână de lucru, că, dacă se pun cu tine și vor să îți terfelească ființa, o să te lupți cu ei, oricine ar fi, și, dacă o să fie nevoie, o să mori cu ei de gât.
