Într-una din primele zile
ale facerii lumilor
de dincolo de ce se vede
doar cu ochii,
m-am arătat lumii ascunzându-mă.
Și nimeni, nimeni nu știe
să se ascundă
așa cum o fac eu,
poate doar
șoaptele din antecamera
sufletului,
acolo unde
lumina e sub formă de zâmbet,
iar zâmbetele se plantează
acolo de unde vin minunile.
Pasărea minunilor nescrise și nespuse
vine întotdeauna
atunci când o chem
cu muzică.
Mi se așază
pe pleoape,
și de multe ori am impresia
că e o lacrimă
uitată acolo din prima zi
când m-am ascuns de lume.
Dar nu-i.
Nu-i!
E pasărea minunilor.
Și de fiecare dată
când o las să-mi stea
curcubeu peste privire, îmi șoptește:
Rămâi ascuns, eu te văd…
