Patru elevi din Sălaj, premiați la Concursul Național de Ecologie și Protecția Mediului – secțiunea Arte Vizuale

O nouă performanță onorează activitatea profesorului Ionel Baltă de la Palatul Copiilor Zalău-Clubul Copiilor Jibou, ai cărui elevi au obținut patru premii la secțiunea pictură în cadrul Concursului Național de Ecologie și Protecția Mediului „Un copil sănătos într-un mediu curat”, ediția a XVIII-a, desfășurată în luna iunie 2026. Tema din acest an, „Iubește și prețuiește natura”, a inspirat participanții să transpună în lucrări artistice frumusețea și importanța protejării mediului înconjurător.

Competiția, organizată de Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea, sub egida Ministerului Educației și Cercetării, a reunit elevi talentați din întreaga țară, iar lucrările realizate de elevii coordonați de profesorul Ionel Baltă s-au remarcat prin expresivitate, sensibilitate artistică și un puternic mesaj ecologic.

Cei patru elevi distinși cu premii la secțiunea pictură sunt:

• Toldaș Raluca, Premiul I

• Andreica Estera, Premiul I

• Mondek Diana, Premiul II

• Mirea Jessica, Premiul II

Rezultatele obținute reprezintă talentul, rodul muncii susținute și al îndrumării oferite cu profesionalism de profesorul Ionel Baltă, care promovează constant creativitatea și educația pentru protecția mediului prin intermediul artei.

Cele patru premii confirmă valoarea elevilor și a activității desfășurate în cadrul cercului de pictură, demonstrând că arta poate deveni un mijloc puternic de conștientizare și educare a tinerei generații în spiritul respectului față de natură.

Felicitări profesorului Ionel Baltă și talentatelor eleve, Toldaș Raluca, Andreica Estera, Mondek Diana, Mirea Jessica pentru această performanță deosebită! Rezultatele lor reprezintă un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate, dovedind că pasiunea, perseverența și dragostea pentru frumos pot conduce la excelență la nivel național.


Susţine
   DONEAZà  
contribuind la promovarea unui altfel de jurnalism!
Orice sumă contează!

Mihai Calin Paval
RO53INGB0000999901462814
ING Bank

Asociaţia Reporter pur şi simplu
CIF: 27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank

Credem, sincer, că se poate face
jurnalism fără circ mediatic, de oricare ar fi acesta.
Un jurnalism care să promoveze frumosul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *