Înainte ca petrolul să-i schimbe identitatea, Suplacu de Barcău avea deja în spate secole de istorie. Vechiul Széplak, cunoscut ulterior și sub formele Berettyószéplak și Bihar-Széplak, a fost o așezare-târg cu funcții comerciale și administrative importante. A avut poștă, telegraf, telefon, cale ferată, medic, notar, farmacie, instituții financiare, comercianți și asociații. Maghiari, români, slovaci, evrei, romi și, într-un număr mai redus, germani au făcut parte, în perioade diferite, din istoria locului.
Astăzi, Suplacu de Barcău este asociat aproape inevitabil cu petrolul, sondele și rafinăria care au transformat localitatea în a doua jumătate a secolului XX, dar acesta este doar capitolul cel mai recent al unei istorii mult mai lungi.
Documente medievale, hărți habsburgice, registre bisericești, recensăminte, ziare, anuare comerciale și fotografii de epocă recompun imaginea unui Suplacu de Barcău, Berettyószéplak foarte diferit: un loc cu rădăcini medievale, cu viață economică și instituțională proprie și cu o remarcabilă diversitate culturală și religioasă.
De la Zeplak la Széplak
Forme medievale ale numelui, precum Zeplak și Sceplak, apar în documentele secolelor XIII–XIV. În registrele dijmelor papale din 1332 îl întâlnim pe unul dintre primii oameni legați nominal de așezare: Paulus, preotul din villa Zeplak.
Există surse care duc istoria documentară a numelui și spre anul 1228, însă acest reper necesită confruntarea cu izvoarele medievale originale.
Urmele locuirii sunt mult mai vechi, descoperirile arheologice de la Corău, Lapiș, Dealul Roșu, Gyertyanos și din alte puncte ale zonei coboară cu milenii înaintea documentelor scrise. Importanța lor este atât de mare încât literatura arheologică folosește chiar denumirea de „grup cultural Suplacu de Barcău” pentru descoperiri din neolitic.
Széplak pe harta Imperiului Habsburgic
Între 1782 și 1785, localitatea apare pe Prima Ridicare Topografică Militară a Monarhiei Habsburgice Josephinische Landesaufnahme. Pe planșa 28-18 este notat clar numele SZÉPLAK.
Harta oferă una dintre cele mai vechi imagini detaliate ale localității, cu mult înaintea căii ferate, a sondelor și a rafinăriei.
Documentele aceleiași perioade arată însă că Széplak avea deja o viață religioasă și educațională organizată, cu parohii, școală și învățători.
Când Széplak era așezare-târg
În secolul al XIX-lea, Széplak apare în surse drept mezőváros, o așezare-târg cu funcții economice și administrative mai dezvoltate decât ale unui sat obișnuit.
În 1836, localitatea a primit dreptul de a organiza un országos vásár, un târg național de importanță mai largă. Agricultori, crescători de animale, meșteșugari și negustori din împrejurimi veneau aici pentru a vinde, cumpăra și încheia afaceri, iar această funcție comercială avea să rămână una dintre caracteristicile vechiului Széplak.
Gară, poștă și telegraf
La începutul secolului XX, Széplak dispunea deja de gară, poștă și telegraf, iar documentele și cărțile poștale ale epocii confirmă prezența medicului, notarului, comercianților și a altor servicii locale.
Calea ferată lega Berettyószéplak de Marghita și Șimleu Silvaniei, integrând localitatea într-o rețea regională de transport și comerț.
La începutul secolului XX, Széplak era deja un important punct local de transport, comerț și servicii.
O localitate în mai multe limbi
Istoria Berettyószéplakului nu poate fi redusă la istoria unei singure comunități. Aici au trăit, în proporții diferite de-a lungul timpului, maghiari, români, slovaci, evrei, romi și un număr mai redus de germani.
Maghiarii au avut un rol important în administrație, educație, agricultură și comerț și au fost prezenți atât în comunitatea reformată, cât și în cea romano-catolică, în timp ce românii sunt documentați inclusiv prin comunitatea greco-catolică.
Un capitol aparte îl reprezintă slovacii. Recensămintele consemnează 173 în 1910, peste 420 în 1930 și 527 după naționalitate în 1941. Comunități slovace importante existau și în localitățile din jur, iar legătura lor cu viața romano-catolică a zonei a fost puternică.
Prezența slovacă din această parte a Bihorului a atras și atenția cercetătorilor cehoslovaci. În 1930, Anton Granatier și Ladislav Třešňák au cercetat comunitățile slovace din România, iar în raportul lor apar explicit Suplacu de Barcău și Borumlaca. Documentul original, un dactilogram de 36 de pagini, se păstrează în arhiva Muzeului Náprstek din Praga. Cercetarea a fost ulterior republicată într-un volum dedicat rapoartelor despre slovacii din România din perioada 1930–1949.
În 1930 sunt consemnați și 84 de romi în localitate. Prezența germană a fost mult mai redusă, fără a putea vorbi despre o colonie germană propriu-zisă.
Diversitatea culturală, etnică și confesională a vechiului Széplak, Bihar-Széplak, Berettyószéplak, Siplak, Suplacu de Barcău poate fi urmărită în recensăminte, registre bisericești și de stare civilă, cimitire, documente școlare, comerciale, administrative și militare, în presa vremii, precum și în cărțile poștale și fotografiile păstrate și, mai ales, în numele oamenilor care au trăit aici.
Baptiștii – de la o casă la un centru regional
La sfârșitul secolului al XIX-lea apare și comunitatea baptistă.
În 1899, Imre Kiss a început să organizeze întâlniri în propria casă. La 14 iunie 1900, Mihály Végh a botezat opt persoane, iar câteva luni mai târziu Sándor Szabó încă 20.
Comunitatea s-a dezvoltat rapid și, după numai câțiva ani, avea chiar o formație de instrumente de alamă. Din Berettyószéplak, mișcarea baptistă s-a extins spre Ip, Almașu Mare, Leșmir, Șumal și Marca.
Recensămintele surprind această evoluție: 14 baptiști în 1910, 39 în 1930 și 83 în 1941.
Unul dintre oamenii acestei comunități a fost Ioan Tocuț, născut la Suplac în 1895, participant la Primul Război Mondial și devenit ulterior predicator.
Medicul, notarul, farmacistul și negustorii
Vechile documente și cărți poștale păstrează numele oamenilor și instituțiilor care animau viața localității.
Stern Jenő era comerciant și editor al unor cărți poștale din Széplak. Familia Miron apare în activitatea comercială, iar un director din 1892 îi consemnează, între alții, pe fierarii Guth Károly, Helmeczi Antal și Magyar Gyula.
Localitatea avea și farmacie. În 1884 apare numele farmacistului Kékessy István, iar ulterior este documentată farmacia „Megváltó” – „Mântuitorul”.
Bancă, cooperative și agricultori organizați
Berettyószéplak avea și propria instituție financiară. Széplaki Takarékpénztár Részvénytársaság fusese înființată încă din 1895, cu un capital de 35.000 de florini. Instituția s-a dezvoltat în deceniile următoare, iar în 1926 avea un capital social de 600.000 de lei, împărțit în 2.000 de acțiuni a câte 300 de lei. În conducerea sa îi regăsim pe Kucsovszky Gyula, Kocsis József, Podaril József, Mirghes Dumitru, Steiner Ede, Handlery Kálmán și Guttmann Józsa, nume care păstrează, la rândul lor, o parte din istoria economică și socială a vechiului Széplak.
În același an, presa anunța cea de-a XXXII-a adunare generală ordinară a instituției, organizată în propriul sediu.
Viața asociativă era, la rândul ei, activă. Sunt documentate un Gazdakör, cerc al agricultorilor, cooperativa Hangya și, în 1934, o Gyümölcsvédő Egyesület, asociație dedicată pomiculturii.
În 1941, un curs agricol organizat în localitate a reunit 25 de participanți. Toate acestea arată că Berettyószéplak avea o viață economică și comunitară bine organizată, susținută de agricultori, cooperative, comercianți, dascăli și instituții financiare locale.
Înaintea petrolului se exploata deja piatra
Petrolul nu a fost prima resursă geologică valorificată aici.
Repertoriul economic german Industrie-Compass 1944: Ungarn menționează la Berettyószéplak existența unor cariere comunale de andezit și trahit. În zonă existau și activități legate de producerea varului, iar în regiune se exploata cărbune.
Una dintre aceste activități avea să intre, neașteptat, și într-o poveste legată de Holocaust.
Sinagoga care a dispărut
Comunitatea evreiască a fost parte a vieții vechiului Berettyószéplak. În 1880 erau consemnați 176 de locuitori de religie israelită, iar în 1910 – 181.
Comunitatea avea sinagogă și cimitir. Sinagoga apare într-o carte poștală de epocă, identificată prin inscripția „Izr. templom”, templul israelit. Clădirea nu mai există, dar cimitirul evreiesc „s-a păstrat”.
Documentele din 1944 păstrează și numele unor reprezentanți ai comunității, între care Kaufmann Jenő și rabinul Pinkász – Yehoshua Pinchas – Weinberger, dar Holocaustul a pus capăt acestei lumi.
Printre supraviețuitorii legați direct de Suplacu de Barcău se numără Elisabeta Davidovits Guttman, născută în 1923 la Crasna, dar crescută la Suplac. În 1944 a fost dusă la Marghita, apoi în ghetoul din Oradea și deportată la Auschwitz-Birkenau, unde părinții și frații săi au fost uciși. Elisabeta a supraviețuit lagărului și marșului morții, iar după război s-a întors la Suplacu de Barcău. Aici s-a căsătorit cu Sándor Guttman, și el supraviețuitor al lagărelor naziste. Ulterior, cei doi au emigrat în Israel.
Un caiet salvat din apropierea gării
În 2026, Biblioteca Națională a Israelului a făcut publică povestea unui manuscris început în 1897 de rabinul Shmuel „Shmelke” Klein, fiul rabinului Moshe Klein din Cehu Silvaniei. Manuscrisul arată că, în 1920, Shmuel Klein slujea ca rabin la Aleșd.
Potrivit mărturiei familiei Bagossy, în noaptea de 22 iunie 1944, Lajos Bagossy, care lucra la o fabrică de var din apropierea gării din Suplacu de Barcău, s-ar fi apropiat de trenul în care se aflau evrei din Suplac și din localitățile apropiate Borumlaca, Leșmir și Balc.
Prin scândurile unui vagon, un bărbat în vârstă i-ar fi întins un mic pachet, înăuntru se afla caietul.
Familia Bagossy l-a păstrat timp de generații, iar manuscrisul a ajuns ulterior în Israel, iar în 2025 a fost predat Bibliotecii Naționale a Israelului.
Un caiet (manuscris) început în 1897 a supraviețuit Holocaustului, iar gara din Suplacu de Barcău, Berettyószéplak a devenit parte din povestea salvării sale.
Oamenii din Széplak pe front
Războaiele secolului XX au ajuns și în familiile localității.
Helmeczy Dezső, născut în 1897 la Berettyószéplak, a servit în Regimentul 39 Infanterie și a luptat pe frontul italian. Katona Mihály apare în listele militare ale Honvédului, iar Ioan Tocuț a servit în Regimentul 85 Infanterie.
În 1944, războiul a ajuns direct în această parte a Bihorului, iar luptele s-au desfășurat și în apropierea Suplacului.
În arhivele militare și în memorialele locale au rămas numele oamenilor pentru care marile conflicte ale Europei au însemnat o experiență directă.
Apoi a venit petrolul
În jurul anilor 1960 începe transformarea care avea să schimbe definitiv localitatea.
Exploatarea petrolului a adus muncitori, specialiști și locuri de muncă. Mărturiile din 1961–1962 surprind deja petroliștii, pompele și instalațiile care începeau să domine peisajul.
În 1964 a fost organizată schela petrolieră, iar în 1969 a intrat în funcțiune Rafinăria Crișana.
Odată cu dezvoltarea industriei petroliere, Suplacu de Barcău a intrat într-o nouă etapă a istoriei sale. Vechea așezare-târg de pe Valea Barcăului s-a transformat într-un important centru industrial.
Dincolo de petrol
Hărțile vechi, registrele bisericești, cărțile poștale, documentele comerciale și militare, precum și articolele din presa vremii păstrează fragmente dintr-o lume pe care industrializarea a schimbat-o profund.
Înaintea sondelor și a rafinăriei a existat Széplak, Berettyószéplak, Bihar-Széplak: o așezare-târg de pe Valea Barcăului, cu poștă, telegraf, telefon și cale ferată, cu medic, notar, farmacie, comercianți, agricultori, meseriași și forme proprii de asociere.
Aici au trăit, în perioade și proporții diferite, maghiari, români, slovaci, evrei, romi și germani, iar reformații, romano-catolicii, greco-catolicii, evreii și baptiștii au contribuit la viața religioasă și comunitară a locului.
Petrolul a transformat Suplacu de Barcău și i-a dat identitatea industrială prin care avea să fie cunoscut în secolul XX. Dar sondele reprezintă numai unul dintre capitolele istoriei sale.
În spatele Suplacului de Barcău petrolier se află vechiul Széplak, Berettyószéplak, Bihar-Széplak, o localitate cu o istorie de secole, care merită redescoperită, documentată și păstrată.
