De trei zile încoace m-am reprofilat. Adică am devenit mecanic auto. De nevoie. Cum adică de nevoie? Pentru că după ultimele trei dăți când am fost la service, de fiecare dată a trebuit să repar după ”meșteri”.
Acuma, să nu se creadă că zic despre mecanicii auto din Zalău că nu ar ști meserie. Însă, în cazul meu (și am fost la firme de firmă, cu ”blazon”), de fiecare dată (chiar dacă am fost la un banal schimb de ulei și filtre) am venit cu baiuri la mașină.
– Dom’le, de când l-ați schimbat, fluieră filtrul de motorină de numa, le-am spus la telefon, după ultima vizită la service.
– N-are cum!
– Cum n-are cum, dacă vă zic că fluieră? Și asta doar după ce mi-ați schimbat filtrul. Sigur e de acolo!
– N-are cum!
Și cam asta a fost tot. Adică ”N-are cum!”. Am fost, printr-o conjunctură favorabilă, la Șimleu Silvaniei (în Zalău nu mi-a mai venit să mă duc). Diagnosticul: nu doar că fluiera filtrul de motorină, dar în loc să mi-l pună pe cel original, cumpărat de mine, mi-au pus unul vechi, uzat, luat de pe cine știe ce mașină dezmembrată. Ziceți voi, să mai ai curajul să mergi la service-ul respectiv?
De subliniat, ca să nu se înțeleagă greșit: sigur există mecanici buni în Zalău, care știu meserie, sînt absolut convins de asta, dar cei la care am fost eu ori nu știu ori nu-și dau interesul.
Deci, de trei zile încoace am devenit mecanic auto. O operațiune nu foarte complicată, dar care necesită ceva muncă, adică schimbatul brațelor în partea din față (la cât umblu pe coclauri…). Trei zile pentru atâta lucru? Evident, nu. Însă o zi s-a dus vorbind de unul singur. La propriu. Și cu voce tare.
– Bă, ce fel de inginer proiectant să fii ca să faci un șurub pe care să nu poți să pui piulița decât dacă te chinui de numa?
– Ăla sigur n-a pus în viața lui o piuliță pe șurub, că altfel făcea naibii șurubul mai lung, mi-am răspuns întrebării puse cu voce tare.
– Bă, da îl durea pixul pe hârtie dacă îl făcea mai lung cu juma de centimetru?
– Or fi făcut și ei (meteahnă românească, de altfel) economie, ca să dea bine la șefi.
– Ce economie? Juma’ de centimetru de șurub? Mai bine să te chinui?
Cred că am vorbit cam o oră de unul singur. Până când Casian, un vecin de bloc, a venit să mă întrebe dacă am nevoie de ajutor. N-avea cu ce să mă ajute. M-am ajutat eu, în schimb, a doua zi, când am cumpărat șuruburi de lungimea potrivită, și totul a fost aproape ca o joacă. Am pus brațul, cu tot cu bieleta antiruliu, una-două, fără probleme.
Al doilea braț… De două zile mă lupt cu un șurub gripat în fuzetă. Nu vrea ”boul” nicicum să iasă, zici că e sudat. Degeaba i-am dat ciocane, degeaba mi-am dat și mie peste degete, peste antebraț, de arăt ca un dalmațian, degeaba am stat în genunchi ore în șir, de zici că băteam mătănii. Șurubul nu mișcă. Deloc.
Azi e a treia zi. Am luat niște ulei șoc, care coboară rapid temperatura, și o cheie reglabilă suedeză. Da de se înduplecă șurubul și iese. Dacă nu, văd eu. Până atunci, însă, mai vorbesc de unul singur, că, cine știe, poate îmi dau soluția salvatoare. Sau poate schimb tot ansamblul – fuzetă, butuc, rulment – , în funcție de cât mă costă toată teaba asta. Dacă nu, o să continui să vorbesc de unul singur. Știți ce bine mă înțeleg eu cu mine însumi?
