
Vernisajul expoziției „Porți și împrejmuiri tradiționale și istorice din Sălaj” va avea loc marți, 29 noiembrie 2022, ora 19:00, în sala Porolissum a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.
Scopul expoziției este conștientizarea publicului larg în legătură cu valoarea, importanța și frumusețea acestei categorii de patrimoniu construit din lemn și piatră, și anume porțile și gardurile vechi – elemente funcționale ale oricărei gospodării și care înglobează elemente de artă și meșteșug.
”În urma unei veri lungi în care am făcut cercetare de teren, a venit momentul să împărtășim rezultatele muncii noastre în cadrul unei prime expoziți. Prin intermediul proiectului „Porți și împrejmuiri tradiționale și istorice din Sălaj” am străbătut satele sălăjene pentru a documenta o categorie aparte de patrimoniu construit: porțile vechi. Nu ne-am limitat la sate, ci am străbătut și orașele în contextul în care, în zona urbană, evoluția spațiului contruit este una mai dinamică, iar presiunea înnoirii porților este chiar mai mare decât în zona rurală”, spun cei de la Asociația Arhaic/Ambulanța pentru Monumente Sălaj, organizatorii evenimentului.
Echipa proiectului: Cornelia-Florina Fechete, Madalina Varga și Bogdan Ilieș.
Acest proiect cultural este susținut financiar de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de arhitectură. Parteneri în cadrul acestui proiect sunt: Centrul de Cultura si Arta al Judetului Salaj, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă – Zalău, Muzeul Judetean Satu Mare, Tarnat – Kalotaszeg Durabil.