– Ăsta-i gustul de vanilie! Ăsta-i! N-am mai mâncat înghețată cu gustul ăsta de vanilie de 40 de ani! 40 de ani!
Am rămas nemișcat în fața ușii patiseriei-ciocolateriei-înghețătăriei (știu că nu există cuvântul ăsta, da’ ce fain sună…) D’Anvers de pe bulevard, în Zalău. Cum cobori, pe partea dreaptă, vizavi de Perla. Stăteam nemișcat și mă uitam la femeia oprită la vreo 30 de centimetri în fața mea, mai să se lipească de mine. Mă privea cu ochii mari și îmi spunea… de fapt striga, așa cum strigă copiii de bucurie când găsesc ceva ce căutau de multă vreme și numai nu găseau.
– 40 de ani! Îți dai seama? Asta-i înghețată de vanilie! De când aștept!
Deja își apropiase atât de mult cornetul cu înghețată de vanilie de gura mea, încât am fost sigur că vrea să gust și eu din înghețată.
„Să mușc, să nu mușc? Că dacă doar ling înghețata, cine știe ce o să creadă?”, îmi trecea prin minte.
Eram gata să mă conformez. Cornetul aproape mi se lipise de gură. Practic, dacă aș încercat să spun ceva, buzele mi s-ar fi lipit de înghețata galbenă din cornet. N-am zis nimic. Încă nu eram sigur dacă să gust sau nu. Deși, la cum simțeam deja aroma…
În ultimul moment, femeia și-a luat cornetul din fața mea, apoi a coborât scările până pe trotuar. S-a mai uitat o dată la mine, ca să sublinieze ce tocmai îmi strigase de un minut încoace, apoi a plecat.
– Ăsta-i gustul de vanilie! am auzit-o în timp ce se îndepărta, mâncând cu poftă înghețata.
Am intrat înăuntru, în patiseria-ciocolateria-înghețătăria D’Anvers. Am intrat cu un scop: croasantele. Le văzusem cu o zi în urmă, uitându-mă pe geam, în timp ce treceam prin zonă. Și mi-a rămas gândul la ele.
– Hiii, asta-i tot ce v-a mai rămas? am întrebat, în timp ce mă uitam la sigurul croasant din vitrină, unul cu fistic.
– Da, sîntem aproape de ora închiderii și nu facem mai mult decât putem vinde, să fie toate proaspete.
Femeia din fața mea mă privea zâmbind. A văzut că eram cu ochii cât cepele și că începusem să înghit în sec, de poftă, așa că mi-a spus foarte amabilă:
– Da’ să știi că și eclerele sînt foarte bune.
Era evident că-s bune și doar privindu-le. Am luat trei. Plus ultimul croasant din vitrină. M-am uitat cu poftă și la înghețata și la ciocolata din celelalte vitrine. Însă, pentru că-s în plină campanie de făcut economii pentru expediția pe bicicletă care o să înceapă în câteva zile, m-am oprit la vitrina cu produse de patiserie.
Am ajuns acasă, am scos bunătățile din pachet, apoi le-am pus pe o farfurie. Așa, ca să le văd mai bine, înainte să mă înfrupt.
Ex-ce-len-te! Absolut delicioase. Clar, cele mai bune croasante și eclere din oraș. Ori, cel puțin, din câte am mâncat până acum.
Nu știu cine le face, însă produsele de la D’Anvers sînt delicioase. Și dacă mai pui și personalul foarte amabil, clar e un loc unde să intri. Și, desigur, să ieși cu pachetele cu bunătăți.
Da, când vine vorba de dulciuri, am două locuri preferate în Zalău: Patiseria Chic și D’Anvers.
