Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj (CCAJS) împreună cu Asociația „Curierul Timpului” reia organizarea de lecturi publice cu scriitori din țară. Miercuri, 8 octombrie 2025, de la ora 12, în Sala „Porolissum” (CCAJS), va avea loc întâlnirea cu prozatorul și poetul Marian Ovidiu Baron (Sibiu).
Parteneri: Asociația Scriitorilor din Județul Sălaj; Reprezentanța Zalău a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România; Colegiul Național „Silvania” Zalău; Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău; Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău și Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău.
Marian Ovidiu Baron (n. 1976), director general adjunct la Complexul Național Muzeal „Astra” din Sibiu, are și o carieră de scriitor. Din cărțile publicate: „Pădurea de case” (2025); „Învârte roata – poveste ilustrată” (2025); „Zăpadă pe umerii Adelinei” (2024); „Palatul nevăzut de pe insula scufundată” (2024); „siluete oarbe dansează” (2023). Despre cărțile lui au scris și Radu Vancu, Savu Popa, Andrei Mocuța și Angelo Mitchievici.
Povestirile lui Ovidiu Baron deschid și perspectiva unui „dincolo” plin de posibilități ontologice nelimitate, prin care fragilitatea memoriei și vulnerabilitatea ființei umane în absența imaginației contrastează puternic: „Pe tărâmul de dincolo, viețile continuă în alt fel. Oamenii nu își mai amintesc aproape nimic din lumile prin care au trecut. Au doar senzația că au mai experimentat asta, că li se pare cunoscut, că au întâlnit deja o persoană sau alta cu care se întâmplă să facă cunoștință. Și nu e un singur dincolo, ci multe altele, o spirală de lumi în care urci și cobori și pe care memoria noastră le păstrează în sertare ascunse cu mare grijă. […] siguranța ne-o dă mai degrabă visul, speranța că lumea e mai flexibilă, că nu ne lovim la tot pasul de garduri și de porți închise. Mai ales că, într-un sat, nu ai atât de multe opțiuni. Dacă nu ar fi cărțile, granița pământului ar fi atât de aproape, încât nu ai putea face doi pași fără să fii oprit să cazi în prăpastie. Majoritatea oamenilor nu riscă nimic”. („Celălalt copil”, p. 201). În același registru, textul-confesiune „Am traversat” introduce o dimensiune de catharsis existențial. Traversarea înregistrată de narator (prin ploaie, caniculă, frig, mușcături de țânțari, rugăciuni și psalmi) nu are doar un caracter fizic, ci devine o odisee interioară, o încercare de a da sens suferinței și de a o converti în epifanie. Întâlnirea cu „ucigașul care devenise simpatic post-revelație” („Am traversat”, p. 411) pune în discuție paradoxul moral al salvării: nu fapta brută contează, ci posibilitatea ca fiecare să fie un potențial salvator. Această succesiune de obstacole și revelații amintește de structura mitică a călătoriei eroului după Joseph Campbell, unde confruntarea cu suferința și cu umbrele proprii constituie un pas necesar spre inițiere. „Chipurile dragi” ivite „la răscruce” devin arhetipuri ale memoriei afective, semne că drumul spiritual nu se parcurge niciodată singur, ci însoțit de prezențe reale sau imaginare, care dau consistență interiorității. Cu note eminesciene și chiar eliadești, Ovidiu Baron integrează subtil fantasticul în țesătura cotidianului fără să-l trivializeze. În pădurea lui, casele nu sunt doar adăposturi, ci repere ale trecerii, bornele unei geografii interioare și culturale, unde lumea de aici și cea de dincolo coexistă (artasiliteratura.ro).
