Ancuța e altfel. Ea își poartă sufletul la vedere ca pe o carte deschisă. Și e ușor să citești în paginile ei bunătatea, zâmbetul sincer și creativitatea de om care nu-i tocmai om. Și zic asta nu ca pe un fel de a categorisi oamenii. Nici vorbă. Dar, în general, oamenii au mare grijă cum se prezintă în fața lumii, din dorința de a fi ”așa cum trebuie”, un fel de a poza social.
Ancuța nu are treabă cu așa ceva. Ea e ea, și atât, indiferent de ce ar spune unul sau altul. Iar asta, a te arăta pe tine așa cum ești, chiar dacă (ori mai ales) știind că mulți se antrenează din greu la a arăta cu degetul, e mare lucru. Foarte mare lucru. Ține nu doar de simplitatea și sinceritatea trăirii, ci de frumusețea interioară. Și cam tot ce face ea e ca un fel de carte de vizită a propriei persoane, un indicator sufletesc foarte rar întâlnit în ziua de azi.
Am chemat-o la emisiune după ce ne-am întâlnit pe stradă și a început să îmi povestească cum face un film artistic de lung metraj, despre ce e vorba. Un fel de povești din spatele poveștii în sine. Dar nu neapărat despre ce îmi spunea e vorba, ci despre cum îmi spunea. Cu atât de mută trăire și implicare, că n-are cum să nu îți fie dragă.
– Călin, poate ar fi bine să scrii tu despre asta, că aș avea nevoie de sprijin, să putem să îi dăm drumul filmului în lume.
– Ancuța, de ce să scriu eu, când poți să zici tu ce și cum?
– Cum?
– Simplu. La emisiunea ”Întâlnire de gradul trei”.
– Ooo, mă chemi la emisiune?
– Da, te chem.
– Vin. Vin cu drag.
Emisiunea asta este, în cea mai mare parte, despre poveștile din spatele poveștii filmului. Și, sincer, e o plăcere să o asculți (și să o vezi) pe Ancuța cum povestește. E atât de plină de emoții, că dă pe dinafară.
Totul e ”pe față”, totu-i la vedere. De asta-i fain să urmărești emisiunea. De altfel, cei care vin la emisiune sînt, toți, oameni faini. Pentru ei e emisiunea. Și pentru cei care o urmăresc, care vor să îi asculte și să îi vadă pe invitați așa cum sînt.
Ca de obicei, pun și întrebări care atunci îmi vin în minte și care nu au de-a face cu ce am vorbit până atunci. Cel mai mult îmi place ca răspunsurile să mă surprindă. Ancuța, clar, m-a surprins. De fapt, e e foarte profundă. Mi-am dat seama de abia la sfârșitul emisiunii că aș fi vrut să vorbesc mai mult cu ea despre cum vede ea lumea, despre ea. Pentru că Ancuța are o mulțime de idei. Pe unele le pune pe hârtie. De ce? Pentru că, spune ea, ”scriu pentru public, îmi place să văd publicul fericit, îmi place să văd că ce am scris eu aduce un plus, că-l bucură pe om…, că-i face viața un pic mai faină, că-l scoate din lumea obișnuită, care numai îi mănâncă din energie”.
Emisiunea are 50 și ceva de minute. Sigur o să vă placă. O să vă facă să vă destindeți, să râdeți, să vedeți ce faină-i Ancuța. Vorba ei, o să vă facă viața un pic mai faină, chiar și doar prin faptul că e o poveste care se scrie atunci și acolo. Și cui nu-i plac poveștile?
Doamna doctor merita mai mult din toate punctele de vedere, dar din păcate astea sunt vremurile pe care le trăim. Trăiască nulitățile și ( DOCTORI )
Felicitări d-na doctor!
Felicitări…Un Om deosebit….
Mare adevăr grăiește Ancuța si tare recunoscător sunt ca pot sta si eu de vorbă cu ea uneori. Știți cum un măr stricat strică alt măr? Așa se întâmplă si cu bunătatea unui om: se transmite si la alt om. Exact asta face Ancuța: răspândește bunătate!!