
Biblioteca Județeană „I.S. Bădescu” Sălaj anunță lansarea unui nou proiect educațional: The Reading Squad – Vânătorii de Povești, cel mai nou club de lectură din oraș, dedicat micilor cititori. Prima întâlnire va avea loc pe data de 21 mai 2026, ora 15.00, la Filiala Scala, un spațiu modern și prietenos, special pregătit pentru noua generație de exploratori literari.
Proiectul se adresează în special elevilor din clasele a III-a și a IV-a și își propune să transforme lectura într-o experiență interactivă de grup. Pentru că The Reading Squad nu este un cerc de studiu, ci o echipă. O echipă de mici cititori curajoși, gata să pornească în căutarea poveștilor care merită trăite.
O abordare modernă, moderată de un specialist
Întâlnirile lunare vor fi moderate de către Georgiana Moldovan, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău. Cu o vastă experiență în pedagogie și o pasiune contagioasă pentru literatură, Georgiana va ghida „echipajul” prin universul cărților, transformând lectura într-o experiență comună, interactivă și plină de imaginație.
„Vrem să le arătăm copiilor că biblioteca este un loc viu, un hub de socializare unde ideile lor prind aripi. Prin ”The Reading Squad”, lectura devine un sport de echipă care dezvoltă gândirea critică și creativitatea într-un mod relaxat. Ne dorim ca fiecare copil să devină un mic vânător de povești, să caute sensuri, emoții și personaje care să îl ajută să se descopere pe el însuși”, spune Mariana Marian, managerul Bibliotecii Județene Sălaj.
Prin acest nou proiect, Biblioteca Județeană Sălaj continuă misiunea de a cultiva dragostea pentru lectură și de a sprijini educația prin cultură.
Detalii despre prima întâlnire:
* Data: 21 Mai 2026, ora 15:00
* Locația: Filiala Scala
* Grup țintă: Elevi de clasele III – IV
* Înscrieri: Participarea se face pe bază de înscriere la numărul de telefon 0783 030057.
Locurile sunt limitate. Părinții și elevii interesați sunt invitați să se înscrie cât mai curând pentru a face parte din prima generație de Vânători de Povești din Sălaj.
Despre Filiala Scala a Bibliotecii Județene Sălaj:
Filiala Scala reprezintă un punct de referință cultural în comunitatea locală, oferind un mediu primitor, dotat cu facilități moderne, ideal pentru activități educaționale și recreative destinate copiilor și tinerilor.