Dacă sistemul îți trage o palmă, nu-i întoarce și celălalt obraz. Reacționează

Motto:
”La început, i-au luat pe evrei, dar n-am spus nimic să-i apăr, fiindcă nu eram evreu.
Pe urmă i-au luat pe comunişti, dar am tăcut, fiindcă nu eram comunist.
Apoi i-au luat pe sindicalişti, şi n-am spus nimic să-i apăr, fiindcă nu eram sindicalist.
Iar când au venit să mă ia şi pe mine, nu mai era nimeni în jur să-mi ia apărarea.”
(pastorul german Martin Niemöller)

fight-for-your-rightDupă ’89, toți, ori aproape toți, am crezut că o să se schimbe ceva în bine și că o să ne recăpătăm demnitatea, trimisă la închisoare ori la muncă silnică de cei care, în numele unui bine trasat de la conducerea partidului, făceau legea: „Nu ești cu noi, ești împotriva noastră!”. Singurul lucru care s-a schimbat e că acum cei care ne umilesc și batjocoresc în toate felurile nu mai sînt în Partidul Comunist, ci în toate celelalte partide, iar securitatea, cea care trăgea sforile pe vremuri, acum și-a creat mai multe structuri prin care trage sforile. Și, în general, activitatea lor de păpușari le reușește. Când nu, atunci asmut inchiziția. Noua inchiziție. Iar noii inchizitori sînt la fel de diabolici ca cei din Evul Mediu, și dacă nu te căiești, adică nu percutezi la comanda capilor organizațiilor care trag sforile, ți se inventează rapid ceva, ți se pune rahat în gură, după care ești pedepsit fix pentru rahatul pe care ei l-au pus acolo. Și tot nu le ajunge. Ăștia, păpușarii, obișnuiți să facă orice vor, acuma vor să te urmărească în toate felurile, evident, ca să poți fi controlat și manipulat mai ușor, și inventează tot felul de legi pentru cine știe ce siguranță națională ori privată, legi care nu fac altceva decât să fie exact ceea ce ei arată cu degetul cum că ar fi rău. Ca naiba vor? De bogat, sînt putrezi de bogați. Deasupra legii sînt. Și-atunci, ce naiba mai vor? Impozite și taxe s-au inventat atâtea încât nici măcar ei nu le mai pot ține numărul, atâta tot că, atunci când pușculița de stat începe să se golească de la atâta umblat la ea în folosul exclusiv al celor care o păstrează la îndemână, și nu le mai trece prin cap o altă denumire de taxă pe care să ți-o trântească în față, se întorc în timp. Și încep să aplice retroactiv tot felul de hotărâri numai de ei știute, iar tu, cel datorită căruia li se umflă buzunarele ălora, te trezești că ești dator pentru cine știe ce. Și, evident, dacă nu dai birul când și cum vor ei, asmut, la început, inspectorii de tot felul, apoi, dacă nu și nu, dau drumul din lesă inchizitorilor. Iar ăștia n-au nici cap, nici coadă, niciun principiu după care să se ghideze, doar urmează niște ordine, fără să le pese dacă e corect sau nu ceea ce fac. Ce lege, ce justiție, de dreptate? Cu sistemul ăsta totalitar, îndobitocit de la prea multă putere, nu poți să te bați. Adică nu pe căile firești, pentru că legea sînt ei. Și-atunci? Atunci, singurul mod în care poți să te bați cu sistemul e fizic. Care pe care. Și, la fel ca pe vremurile haiduciei, să-i hărțuiești pe boierii cei noi, să-i lovești acolo unde îi doare.

Da, acum nu mai poți să te ascunzi prin munți, ca haiducii înainte, pentru că sistemul ajunge chiar și acolo. Cum ajunge? Simplu. Ceea ce au învățat păpușarii e că un popor dezbinat, când oamenii sînt asmuțiți unul împotriva altuia, e ușor de manipulat. Și pentru asta au inventat politica și scot partidele la înaintare, partide ai căror partizani sînt în stare de orice. Ca urmare, cei înregimentați în diferitele tabere se bucură pervers de răul celuilalt și rânjesc satisfăcuți când unul din cei care nu-s de-al lor devine victima sistemului, fără să se gândească că ar putea fi el în locul celui pus la zid, și că dacă el, acum, nu spune nimic, și lasă sistemul să-ți terfelească demnitatea, fiindcă legea e de plastilină, o să pățească și el la fel și o să ajungă el cel condamnat. Pentru că sistemul ăsta diabolic, ca să poată supraviețui, are nevoie de victime.

Nu, nu poți să te bați cu sistemul folosindu-te de legi, fiindcă sistemul e legea, așa că tu o să fii întotdeauna victimă, e adevărat. Dar pentru orice există un început. Mai întâi o să fie unul, apoi încă unul, apoi încă unul, apoi, dacă o să fie îndeajuns de mulți cei care spun „NU!”, cei care nu mai vor să le fie terfelită demnitatea de acești impotenți care s-au cocoțat la putere folosindu-se de masele neștiutoare de oameni, gunoiul ăsta uman o să dispară. Așa, cu tot aparatul represiv de stat, sînt tari în gură. Însă niciodată de-a lungul istoriei un sistem represiv nu a rezistat foarte mult, și, până la urmă, rânjitorii opresivi au sfârșit-o cu țărâna în gură. Și nu, în societatea umană nu se poate fără legi, fiindcă, din cauza naturii distructive a omului, ar fi haos. Dar nici așa, cu legile folosite pe post de bici de către orice impotent ajunge la putere! Adică, băi, gură mare, îți place să te bați? Atunci bate-te tu, nu trimite armata de dulăi să facă treaba în locul tău. Numai că pentru demnitate nu există pastile de potență. Iar ăștia, care biciuiesc în stânga și dreapta, doar fiindcă le place cum sună plesnitura de bici, sînt impotenți, așa că nu o să se schimbe nimic. Doar dacă…


Susţine
   DONEAZà  
contribuind la promovarea unui altfel de jurnalism!
Orice sumă contează!

Mihai Calin Paval
RO53INGB0000999901462814
ING Bank

Asociaţia Reporter pur şi simplu
CIF: 27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank

Credem, sincer, că se poate face
jurnalism fără circ mediatic, de oricare ar fi acesta.
Un jurnalism care să promoveze frumosul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *