De fapt, ce ne trage pe noi, oamenii, înainte?

Uneori, când mă uit prea mult în jur, atunci când vine vorba de oameni singura definiție care îmi vine în minte (cu scuzele de rigoare pentru cei cărora li se pare prea mult sau contondent) e ”papa, caca, sex”.

Acuma, definiția în sine, din punctul de vedere al funcționării fizice a unui om, are nimic greșit. Așa e creat omul. Totuși, înseamnă mult mai mult decât atât. E de ajuns să te uiți la mersul lumii și o să îți dai seama de asta.  De la știri (TV, radio, internet), la ceea ce înseamnă ”distracție”, totul te duce către definiția asta.

”Nu te mai uita, bă, la știri”, ar zice unii, ”stinge televizorul, lasă naibii internetul etc.”. Dar ca să faci asta ar trebui să te rupi de lume la propriu. Să te retragi undeva la țară, la munte, și să lași viața să curgă cât mai firesc cu putință. Altfel, e greu să te faci că plouă. Ba chiar e nociv să faci asta, să adopți politica struțului și să bagi capul în nisip. Și atunci? Ce faci dacă, încă, nu ai reușit să lași naibii tot ceea ce înseamnă viața pe bandă rulantă a societății umane și să te retragi undeva, cât mai departe de ”civilizație”?

Care sînt valorile societății umane e simplu de văzut, e de ajuns să privești în jur. Și înseamnă multe: agonisirea de bunuri (că ai nevoie de ele, că nu); să bagi tot timpul capul în poză ca să atragi atenția celorlalți (când eram copil celor care făceau asta li se spunea ”balenă în borcan”, un fel de traducere a ceea ce înseamnă ”narcisism”); să îți lipești pe frunte, la vedere, eticheta cu ”eu am întotdeauna dreptate, pentru că-s deștept, voi, ceilalți, sînteți proști”;  să arunci cu noroi în orice și oricine nu îți convine; să nu îți pese de nimeni altcineva, decât propria persoană; să te faci că nu vezi adevărul, atunci când nu îți convine, chiar dacă e evident; să aplauzi – frenetic chiar -, orice bâtă dată în cap celor care nu-s în tabăra ta; să îți vinzi prietenii pe orice, dacă ”îți iese ceva”; să arăți cu degetul – ”bă, prostule, ce-i aia credință când știința e purtătoarea adevărului absolut?”.

Valorile ăstea, deși adânc imprimate în mentalitatea de turmă a societății umane, nu îi ating pe toți. Există și oameni – puțini, foarte puțini, dar totuși -, pentru care viața înseamnă mult mai mult de atât. De obicei, oamenii ăștia sînt scoși la marginea societății. Iar asta pentru simplu fapt că lumea nu înțelege cum poți să ajuți pe cineva pentru că îți pasă, fără a scoate profit (fie și doar, sau mai ales, de imagine) din asta. Lumea nu înțelege cum poți să pui viața unui animal pe același calapod cu cea a unui om. Lumea nu-i înțelege pe cei care văd natura, pădurea, ca pe ceva sfânt. Lumea nu înțelege că nu vrei să arunci cu piatra, doar pentru că ți se spune că ”așa trebuie”. Lumea nu vrea artă, nu vrea cultură, când distracția, cu tot ce înseamnă asta, e mult mai tentantă. Lumea nu-i înțelege, și nici nu-i acceptă, pe cei care văd viața prin proprii lor ochi, prin propria lor conștiință, pe cei care nu se supun, servili, regulilor inventate de unii care le știu ei pe toate.  Lumea nu înțelege ce înseamnă suflet. Și atunci, ce ne trage pe noi, oamenii, înainte?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *