
Când ești între oameni, mănânci frumos, că așa zic bunele maniere. Însă când totul e atât de bun, n-ai cum să nu mormăi: ”Cât de bună-i mâncarea!”. Iar mâncarea pregătită la DecumAna e absolut delicioasă. Apoi, când o vezi pe Ana privindu-te cu căldură, te simți ca acasă, așa că mormăitul prinde curaj și se transformă în cuvinte de-a binelea: ”Băă, ce bună-i mâncarea!…”
Nu știu cum se acordă stelele la restaurante, ce contează mai mult – locul, mâncarea, oamenii, cine merită 1 stea, cine 5 stele. DecumAna, primul punct gastronomic local din Moigrad, Sălaj, merită 5 stele aurii, fără doar și poate. Și pentru mâncare, și pentru oameni.

”Am venit pentru Ana”… ”Pentru Ana am venit”… Asta spuneau oamenii care intrau, rând pe rând, în curtea casei la numărul 167/A. Și a fost de ajuns ca să îți dai seama că înainte de toate contează omul. Apoi, după ce guști din mâncarea pregătită de gazde, și îți lingi degetele (și la propriu, și la figurat), adaugi: ”Ce bună-i mâncarea… Cât e de bună…”


”Azi e între prieteni”, a spus Daniel Stejeran, cel care, prin ADI Țara Silvaniei, a pus umărul serios la deschiderea oficială a Punctului gastronomic local. Între prieteni a însemnat vreo 70 de oameni. Și chiar a fost o atmosferă prietenească, nimic formal, foarte lejer totul, iar în centrul atenției – mâncarea. Nu aveai cum altfel, atunci când pe mesele din cortul așezat în curtea casei tot felul de mâncăruri te făceau să înghiți în sec de poftă.
Toate ingredientele sînt naturale, iar gustul… delicios! Cine poate să mănânce aici, în grădina Punctului Gastronomic Local Decumana, de la Moigrad-Porolissum? Oricine. Tot ce trebuie să faci e o rezervare telefonică la numărul 0762 859306. Informații și detalii pot fi accesate și pe pagina de facebook https://www.facebook.com/profile.php?id=61556129746913.


Impresii:
Despre mâncare ar fi multe de spus. Prea multe. La câtă mâncare a fost pe mese, greu de ales. Așa că am ales la nimereală, câte puțin: sarmale, salată de vinete, o mâncare cu linte incredibil de bună, zacuscă cu fasole, brânză. Atât cât a încăput în farfurie fără să dau pe jos. Însă, dacă ar fi fost să aleg din fiecare fel câte puțin, mi-ar fi trebuit vreo 10, 15 farfurii, toate pline vârf. Și sigur aș fi gustat din mult mai multe feluri, dar după vreo 12, 15 prăjituri cu foi cu miere de albine, cât să mai pot mânca, serios?



Faine luările de cuvânt. Fără limbaj de lemn, fără aere de ”cine-s io!”.
Foarte faină Ana și oamenii din familia ei.
Fain Dani Stejeran. L-am apreciat că i-a stat tot timpul alături Anei.
Mircea Groza, savuros, ca de obicei.
Faini oamenii care au participat le dechidere.
Voie bună și lins pe degete.
Cât de bună a fost mâncarea…

Și, pentru că a fost ceea ce trebuie, e de menționat participarea lui Dinu Iancu Sălăjeanu, președintele Consiliului Județean Sălaj. Și nu e vorba absolut deloc de ”menționare de campanie electorală”. Nici vorbă. Nu îmi stă în fire. Ba chiar nu aș face așa ceva nici plătit la greu. Însă, de data asta, omul a fost ceea ce ar trebui să fie orice primar ori președinte de consiliu județean ori în altă funcție de unde se trag sforile unei comunități. Și anume, prin prezența lui să fie acolo în primul rând pentru oamenii care au inițiative, care fac ceva. Iar tu, ca ”oficialitate”, prin prezența ta poți gira acea inițiativă. Și contează asta. Dinu Iancu Sălăjeanu a fost dincolo de politică, aproape de oameni, a participat la tot evenimentul (nu doar a bifat cu prezența), a vorbit cu oamenii. Poate părea a laudă, dar nu-i. E o sinceră apreciere a unui ”oficial” care a fost, în primul rând, om. Și a contat asta.

