să înveți să zbori chiar și c-o singură aripă
să strângi între bătăile inimii fiecare clipă
să culegi în pumni, dimineața, boabele de rouă
să faci din ele nori albi, și din ei să plouă
să modelezi șiroaie din apa nou-născută
să cânți chiar dacă nimeni nu ascultă
să spui: eu sunt așa cum sunt fiindcă sunt eu
să strângi iubiri și să le rescrii ca pe-un eseu
să știi când să săruți frumoasa din pădurea adormită
să o privești uimit, să te privească uimită,
să găsești soarele în fiecare floare
să zâmbești atunci când tăcerea doare
să îți agăți liniștea în tot ce-i necuprins
să inventezi stele zgândărind jarul aprins
să crezi că fiecare are o pădure doar a lui
să îți lași pașii grei agățați în cui
să naufragiezi atunci când curcubeul devine incolor
să atingi nemărginirea când nu mai poți de dor…
