Sînt oameni care îmi plac din prima, de la prima întâlnire, fie chiar și formală. Aceștia sînt oamenii altfel, un fel de călători spirituali (chiar dacă, poate, ei nu știu asta). Iar pentru mine, a citi astfel de oameni îmi place mai mult decât a citi o carte. Cum poți citi un om? Nu știu, nu am o explicație care să sune cât de cât ”normal”. Însă, încă de când eram copil am putut să citesc oamenii, să-i văd și dincolo de aparențe.
Când am citit-o pe Luiza, așa, ca o introducere în scurtul timp al primei noastre întâlniri, rezumatul a fost: Luiza este o poezie, un poem care se scrie și se tot scrie. Și o face atât de frumos…
Emisiunea cu Luiza a avut loc la Oarța de Jos, afară, în curtea celui de-al 7-lea Hambar. Și, sincer, nu cred că ar fi putut fi un loc mai potrivit pentru asta. O combinație a vieții la superlativ: natură și suflet.
N-am știut ce subiect o să abordez cu ea, decât atunci când am dat drumul aparatelor video. Iar subiectul (chiar spre surprinderea mea) a venit altfel decât aș fi crezut. Dar sînt convins că orice aș fi vorbit cu Luiza ar fi fost la fel de frumos. Asta pentru că Luiza este o poezie ale cărei versuri au o eleganță aparte. Așa e ea. Și m-am bucurat, la fel cum mă bucur de fiecare dată când întâlnesc oameni frumoși, când călătoria spirituală devine una comună, iar cartea care mi se deschide în față e una a sufletului.
Îmi place să învăț. De oriunde și de la oricine. Mă bucură faptul că pot să învăț. Așa cum am învățat și din discuția mea cu Luiza. Și nu doar din cele spuse de ea, ci și din modul în care le-a spus, lăsând la iveală o eleganță a ființei superbă. Cum se traduce eleganța ființei? La fel cum se citește un om – fără cuvinte.
Aș putea să scriu multe despre ediția aceasta a emisiunii, dar mă opresc la atât: Luiza Mitu este o poezie, un om-poem care se scrie atât de frumos…
Ca să vă convingeți de asta nu trebuie decât să vă la emisiune, să o ascultați și să o priviți pe Luiza.
Minunat! Mi-a plăcut mult. Întrebările, răspunsurile, spontaneitatea, subiectele deschise și felul cum a fost prezentat acest reportaj a fost pur și simplu minunat, ca și persoanele în cauză, de-altfel. Folosesc des cuvântul “minunat” în ultima vreme dar nu găsesc altul mai potrivit. Probabil pentru că, de când am decis să ies din cușca în care m-am închis singură, văd/observ și mă minunez de ceea ce înțeleg și cât de important este să trăiești conștient și asumat în viața asta pe care o trăim. Sunt total de-acord cu ce se spune, dar nu la faza cu sufletul, la asta sunt de-acord cu Sergiu, toți ne naștem cu un suflet de care suntem legați pe veci dar care probabil din cauza că nu-l ascultăm și nu-i dăm importanță, ne mai părăsește din când în când, ori ne este furat, sau pur și simplu îl vindem pentru lucruri materiale lumești. De aici se explică și dorurile care le simțim și care dor câteodată. Tocmai ce am înțeles de ce simțeam un dor imens înainte să mă eliberez, îmi era dor de sufletul meu, îmi era dor de mine, noi suntem ceea ce sufletul este, ființe bune, dar din cauza prejudecăților unii aleg să fie răi și de aceea sufletul îi părăsește și apoi oamenii umblă disperați în căutarea lui. Pentru că până la urmă, asta-i fericirea, să faci ceea ce sufletul îți spune, de aici și bucuria de a trăi împlinit.
Felicitări și la cât de multe reportaje de acest gen, lumea are nevoie de astfel de discuții naturale și spontane.
Luiza e un suflet bun și frumos, și este doar a doua oară când o ascult.
Mulțumim!
Ce bucurie să aflu că oamenii se pot bucura sincer! 🙂
Felicitari,Luiza!
Cu mare drag vă mulțumesc!