Odată ce își pierd ultimul crâmpei de candoare
oamenii devin captivii unei alte stări,
marfarul uman transportă doar carne. Apoi moare.
În urmă rămâne altă realitate, fără de plutire, fără mări
unde să-și construiască
să-și plutească
fiecare arca înainte de potop.
De ce ar fi altfel? Nepăsarea se vinde nonstop.
Au dipărut îmbrățișări, au rămas doar cuvinte
înfundate într-o țeavă de plumb,
o za a unui univers scălâmb
unde ura e tatuată
silabisită rar, accentuată:
”ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”.
Podurile între oameni sunt întinse
peste fluvii inexistente,
la capăt de pod sunt doar focuri aprinse,
semnal pentru neguțători: nu vindem sentimente!
……….
Încerc uneori să mă amestec cu neiubirea
până la sânge,
să fac cumva s-o sting.
Dar îmi atârnă greu în suflet nemurirea –
un asasin pursânge.
Pierd dacă înving.
