E un oraș pe care-l redescoperi de fiecare dată altfel. Se prea poate ca Măgura, muntele ăsta mic care străjuiește Șimleul, să fie cea care dă farmec orașului, la fel cum se prea poate ca așezarea mică și cochetă să fie cea care dă farmec Măgurii. Depinde din ce parte, de unde privești.
Într-o zi caldă, frumoasă, colorată de octombrie, am descoperit Șimleu Silvaniei altfel, de pe dealul de lângă oraș. Acolo, ca și cum ai privi un tablou, se întrepătrund natura, Măgura, străzile orașului, cei câțiva pini mediteraneeni care conturează muchia dealului dincolo de care se văd două dintre turnurile bisericilor șimleuane și clădirile luminate de soarele amiezii. Iar senzația e aceeași ca de fiecare dată când poți să privești orașul ca pe un întreg: e ca o poveste cu multe capitole, și de fiecare dată când termini un capitol, aștepți să-l citești pe următorul, apoi pe următorul…
Și chiar dacă Șimleul are multe povești, de data asta am zis să lăsăm cele câteva instantanee fotografice să vorbească de la sine.
