Într-o lume în care tastatul mesajelor pe calculator, laptop, tabletă ori smartphone pare să fie singurul sport pe care oamenii, în general, sunt capabili să-l mai practice, totuși, de ceva vreme încoace, tot mai mulți zălăuani iau drumul sălilor de sport. Fitness, aerobic, kangoo, spinning, body-building, arte marțiale sau orice altceva ar atrage pe unul sau altul, că e din motive practice (adică datul kilogramelor jos ori ca să pui mușchi de arătat pe plajă), ori pur și simplu din plăcere, umplu sălile zi de zi, iar fenomenul pare să ia amploare. Pe lângă toate astea, există și Stadionul Municipal din Zalău, acolo unde zălăuanii merg să practice poate cel mai sănătos sport – alergatul.
Legalizarea furișatului pe stadion
Până acum trei ani, cei care voiau să alerge pe pista de alergare a stadionului o făceau oarecum ilegal, în sensul că stadionul era închis accesului public după orele de antrenament ale cluburilor sportive, așa că celorlalți nu le rămânea decât să aștepte să se închidă porțile stadionului, ca, apoi, să sară gardul, pentru a putea profita și ei de pista de alergare de acolo. Însă, pentru că cineva, în sfârșit, și-a dat seama că nu e normal să interzici accesul la stadion celor care vor să facă mișcare, la inițiativa Primăriei, cea în subordinea căreia se și află stadionul, s-a hotărât ca accesul publicului pe stadion, evident, după orele de program, să fie liber, lucru care, deși poate părea banal, totuși, pentru cei care merg seară de seară la stadion înseamnă mult, și nu numai pentru că, spre deosebire de multele săli de sport, unde antrenamentele sunt contra cost, pe pista de alergare e gratis, ci, mai ales pentru că la stadion, fiind tu cu tine, te simți liber. Astfel că, o simplă hotărâre de Consiliu Local s-a transformat într-un mod eficient de a promova mișcarea, sportul, mai ales că sedentarismul afectează o mare parte a populației, cu toate efectele negative asociate.
Poate că cele 600 de calorii pe care le poți arde într-o oră de alergare sunt cele care dau un motiv multora dintre persoanele care merg să alerge la stadion, însă sunt foarte mulți și cei care aleargă ca să se mențină în formă ori, pur și simplu, din plăcere. Iar cei care intră pe poarta stadionului, seară de seară, sunt mulți: “Lume? Vine multă lume. După ora șase, vin și tot vin. Cam vreo 60 de persoane. Și-s de toate vârstele: copii, mame cu copii, tineri, oameni mai în vârstă. Și aleargă care cum poate. Da’ a fost o mamă, așa, mai plinuță, care a făcut și 30 de ture, de numa’ nu-mi venea să cred”, a povestit paznicul stadionului, cel care pleacă ultimul de pe stadion, seara, în funcție de când se întunecă. Așa că, dacă vrei să știi până când poți să alergi, paznicul o să-ți răspundă simplu: “Apăi, programu-i până se aprind becurile de pe stradă, de la IRE, atunci se închide stadionul. Acuma, dacă mai vrei să faci o tură, mai poți, da’ când se aprind becurile pe stradă, îi cam gata.”
Da, pentru unii poate părea puțin important faptul că stadionul e deschis pentru cei care vor să alerge acolo, însă, în condițiile în care, în Zalău, nu există un parc îndeajuns de mare care să poată fi folosit și pentru genul ăsta de a te menține în formă, de a te menține sănătos, pista de alergare a stadionului e ca o oază de sănătate într-o lume din ce în ce mai închisă în fața monitoarelor și a smartphone-urilor, o lume în care statul pe scaun a devenit un mod de viață. Iar statul pe scaun, într-o formă sau alta, ucide.
Domnul vice Fazekas a “legalizat” furisatul pe stadion.
Care stadion?? Jaf de stadion!
Mergeți în vizita la vecinii din Oradea sa vedeți stadion cu gazon la cel mai înalt standard!
INTRARE LA MECIURI LIBERA!!
NU 5 RON CA LA FC ZALĂU!
Pentru ce???
RUȘINE!
Felicitari! Ma straduiesc si eu sa ajung de cate ori pot pe stadion. Fac asta de ceva timp….ani. Am ajuns sa fim acolo un mic grup care ne revedem an de an.–si asta este un sentiment placut. Ma bucur ca ne indreptam catre miscare si ma bucur ca avem aceasta posibilitatea de a alerga pe stadion. Acolo esti tu cu tine, cu limitele tale intr-o lume in care tanar, batran, gras, slab, cu conditie fizica sau nu te bucuri de libertate, sanatate si energie.