Am visat că
m-am rupt din mine
și mă uitam,
eu, cel rupt din mine,
la mine,
cel din care m-am rupt.
Învățam să zâmbesc,
ca și cum
de zâmbetul meu ar depinde
toate minunile lumii.
Uneori tresăream,
cu vis cu tot,
și te strigam pe nume.
Când strigătul
s-a transformat în șoaptă,
m-am trezit și am deschis ochii.
Și între eu, cel rupt din mine,
și eu, cel din care m-am rupt,
m-am văzut așa cum sunt.