Numărătoarea de clipe nu are
o ordine dinainte stabilită.
Știi asta, nu?
Știi că, decât să te ascunzi de numărătoare,
neprivind cerul,
neprivind pădurea,
netrăind iubiri,
nelăsând harta rănilor
-și cele sufletești, și cele trupești –
să-ți contureze lumea,
doar ca să poți să pretinzi că
ești la fel ca oricare altul,
mai bine iei momentele de viață care strălucesc
așa cum sunt, nu?
Un cer fără stele nu e gol,
iar dacă privirea ți se pierde în nesfârșit
e doar pentru că
noaptea nu e suficient de adâncă
să lase lumina să iasă la rampă,
inventând vise,
inventând iubiri,
inventând chiar și cuvinte pentru dorul de stele,
atunci când melancolia ți se traduce
în alte cuvinte decât ale tale,
și te simți la fel
ca la început de timp:
Un inorog între lumi…
