Alegerea culorii preferate

Când am căzut pe pământ
am adus cu mine nimic sfânt,
doar semințe de emoții și iubire
și pe mine, ascuns la vedere în privire,
dezgolit de ceruri, de inexistențe,
iar zâmbetul l-am încropit din secvențe
de muzică interioară.
De unde să fi știut că o să mă doară?

De la început mi-a fost dor de tine,
de strângeri de mână clandestine
mascate în umbre desenate pe perete,
cărări către lumile mele secrete,
strălucindu-mi stele de dincolo de visare,
de dincolo de absențe, de uitare,
de dincolo de lumea mea interioară.
De unde să fi știut că o să mă doară?

Sufletul și-a ales singur culoarea preferată,
un câmp de iubire cu cămașă înflorată.
”Fii liber!”, mi-a strigat, ”Zboară! Zboară!”
Și atunci am știut că n-o să mă mai doară.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *