Apariție editorială: Marin Ștefan – Amintiri din zodia Berbecului (publicistică)

La Editura ”Caiete Silvane”, colecția Memoria, a apărut, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj, Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj și al Primăriei Orașului Șimleu Silvaniei, volumul ”Amintiri din zodia Berbecului” (publicistică), autor Marin Ștefan.

Marin Ștefan s-a născut în localitatea Rîmeşti-Beica (acum Șușani, aproape de Drăgăşani), la 1 aprilie 1945. Este licenţiat al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti. A venit în Șimleu Silvaniei în anul 1963, profesând la Şcoala Tehnică Veterinară (acum LT „Ioan Ossian), Școala Specială, Liceul „Simion Bărnuţiu” şi Școala „Silvania”, până la pensionare (2009). A fost instructor sportiv la Consiliul Raional Șimleu al Uniunii de Cultură Fizică şi Sport, regiunea Crișana (1966-1967) şi preşedinte al Consiliului Orășenesc pentru Educaţie Fizică și Sport Șimleu Silvaniei (1972-1990).

A debutat în activitatea jurnalistică, cu tematică sportivă, la ziarul „Crişana”, în urmă cu 55 de ani. Apoi a publicat articole despre multe domenii ale vieții cotidiene în 38 de ziare şi reviste, la nivel local, judeţean şi naţional. Este membru al Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj și al Uniunii Ziariştilor Profesioniști din România (UZPR).

A scris „Retrospectiva sportului şimleuan” (2013), fiind coautor şi prezent în nouă volume: „Profesorul – protagonist al Reformei Învăţământului” (1997); „De ce merg unii elevi «încruntaţi» la şcoală?” (2000); „Copiii, Sportul şi Natura” (2002); „Conjuncturi şi permanenţe. Breviar 2000-2003” (2003); „Educaţia 2003” (2003); „Educaţie Interculturală (2004); „30 de ani de profesionalism şi performanţă la Clubul Sportiv Școlar Zalău (2008); „Contribuţia unor personalităţi locale la dezvoltarea patrimoniului cultural românesc şi universal” (2008); „Șușani, istorii familiale locale” (2015).

Deţine: titlurile „Profesor Evidențiat” (1980) şi „Membru de Onoare” al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” (2014); distincţiile „Fruntaș în gospodărirea oraşului Șimleu Silvaniei” (1980); „Merite deosebite în activitatea sportivă” (1982); „Cercurile Olimpice” (2002); Distincția „Credinţă și Loialitate” (2019); trofeele de excelenţă „Direcția pentru Sport Sălaj (2009); „Volei – 30 de ani” (2013); Trofeul de Excelență „Respect pentru Șimleu” (Primăria Șimleu Silvaniei, 2013) şi „Oameni de Seamă ai Sălajului” (2010) şi este Cetăţean de Onoare al orașului Șimleu Silvaniei (2018).

Prefaţă

”În jurnalismul contemporan trăim zile în care decidenţii ne îndreaptă peniţa spre critică, sperând că observarea aspră a realităţii va duce la schimbarea unor metehne păguboase. Adeseori uităm să vorbim frumos despre oamenii din jurul nostru, despre munca şi sentimentele lor. În această lume tumultoasă a gazetăriei avem de ani buni un sprijin – profesorul Marin Ştefan de la Şimleu Silvaniei, publicistul de care ar avea nevoie orice judeţ. El este cel care nu uită niciodată o aniversare sau o comemorare. Din scriitura lui Marin Ştefan descoperim oameni interesanţi, locuri de neuitat sau date istorice inedite. La prima vedere sunt scrieri simple, dar pe măsură ce te adânceşti în text simţi mirosuri de nou şi vechi, de viaţă şi de moarte, de tinereţe şi bătrâneţe. Întâlneşti tărâmuri mai mult sau mai puţin ştiute, oameni ce îşi poartă etatea în spate.

Majoritatea articolelor din carte au apărut în cotidianul Magazin Sălăjean şi le-am citit pe nerăsuflate la momentul respectiv. Ele reconstituie o lume ce o dorim frumoasă, sunt un amestec de istorie şi viaţă, condeiul autorului portretizând o viaţă de om. E o călătorie printre slove pe care vă rog să o savuraţi.

Mulţumim, domnule profesor Marin Ştefan, pentru efortul cultural ce îl faceţi în fiecare zi!” – Daniel Mureşan, directorul cotidianului Magazin Sălăjean


Susţine
   DONEAZà  
contribuind la promovarea unui altfel de jurnalism!
Orice sumă contează!

Mihai Calin Paval
RO53INGB0000999901462814
ING Bank

Asociaţia Reporter pur şi simplu
CIF: 27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank

Credem, sincer, că se poate face
jurnalism fără circ mediatic, de oricare ar fi acesta.
Un jurnalism care să promoveze frumosul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *