Apariție editorială: „Someş-Uileac. Aspecte istorice din secolele XIX-XX”, autor Traian Oros

La Editura „Caiete Silvane” a apărut cartea semnată de Traian Oros: „Someş-Uileac. Aspecte istorice din secolele XIX-XX”,  în Colecția Monografii, cu o prefață de prof. dr. Augustin-Leontin Gavra.

Cartea „Someş-Uileac. Aspecte istorice din secolele XIX-XX”, scrisă de dl Traian Oros reuneşte noi studii ale domniei sale despre satul natal. Este şi o carte de suflet, a doua pentru autor, şi care abordează din nou fapte istorice din trecutul localităţii Someş-Uileac. Spre deosebire de cea dintâi – „Someş-Uileac, vatră de legendă şi istorie” – este diferită atât în privinţa dimensiunii temporale, cât şi a faptelor istorice studiate. Dacă în primul volum autorul s-a axat mai mult pe cercetarea etnografică şi mai puţin pe cea istorică, acum, lucrurile sunt total schimbate. Autorul se concentrează pe studierea evenimentelor istorice din ultimele două secole, aducând în discuţie subiecte precum mişcarea naturală a populaţiei, personalităţile care au influenţat pozitiv dezvoltarea aşezării, aspecte ce ţin de dezvoltarea structurii intravilane şi influenţa nefastă a regimului comunist asupra localităţii.

Lucrarea se doreşte şi un gest de recunoştinţă faţă de cei care s-au născut, au muncit, au trăit şi au contribuit la prosperitatea localităţii aşa cum este în zilele noastre. De aceea, lucrarea domnului Traian Oros se încheie cu un capitol dedicat colegilor de şcoală, iar, în particular, prietenului Victor Oros, căruia, în semn de preţuire, îi publică mai multe poezii.  –  Prof. dr. Augustin-Leontin Gavra


Susţine
   DONEAZà  
contribuind la promovarea unui altfel de jurnalism!
Orice sumă contează!

Mihai Calin Paval
RO53INGB0000999901462814
ING Bank

Asociaţia Reporter pur şi simplu
CIF: 27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank

Credem, sincer, că se poate face
jurnalism fără circ mediatic, de oricare ar fi acesta.
Un jurnalism care să promoveze frumosul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *