Autoportret

Întâi am trasat conturul ochilor
în nuanţe de verde,
am aşezat luna plină în privire,
apoi am deschis ferestre către suflet.
Și pentru că iubirea era deja acolo,
am lăsat-o să fie.

Părul,
fiindcă l-am surprins de atâtea ori
vorbind cu vîntul,
l-am lăsat să crească liber,
împădurindu-mă.
Și pentru că iubirea se juca între plete,
am lăsat-o să fie.

Gura a învăţat
buzele să se transforme-n zâmbet,
iar primul sărut adevărat
mai păstrează și acum
mireasma cerului înstelat.
Și pentru că iubirea m-a învățat să zbor,
am lăsat-o să fie.

Aripile le folosesc adesea
ca să pictez cerul cu sufletu-mi,
şi aşez gânduri chemându-te şoptind,
aşteptându-te să mi te cuibăreşti în braţe.
Și pentru că iubirea m-a învățat să fiu
veșnic îndrăgostit,
am lăsat-o să fie.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *