Sărbătorile nu mai sînt ce au fost cândva. Indiferent de ce fel de sărbători ar fi, dar mai ales cele de iarnă, atunci când totul ar trebui să fie magic.
Sărbătorile de iarnă nu mai au obrajii înghețați de la dat cu sania ori bulgăreală. Nu mai au nici urme în zăpadă, nici căciuli colorate, nici fulgi mari de zăpadă pe care să îi urmărești cu privirea cum cad și ți se așază pe pleoape.
Sărbătorile de iarnă, deși pline de luminițe colorate, de toate felurile, parcă și-au pierdut strălucirea. Iar asta nu are nimic a face cu faptul că anii copilăriei sînt doar o amintire. Acolo, ascuns la vedere în lumea interioară, copilul din tine îți zâmbește întotdeauna larg. Uneori, însă, uităm să îi zâmbim, la rându-ne.
Nu știu, parcă oamenii au uitat (dacă au știut vreodată) să se bucure, pur și simplu, de lucrurile simple. Goana după ”Oau!” are nevoie de doze tot mai mari de ”fericire”. Oamenii au ajuns dependenți de a fi în atenția celorlalți, lumina interioară pălind cu totul, lăsând loc luminii artificiale, dar cu atât de mulți lumeni, a reflectoarelor sociale.
*****
Azi am spart nuci pentru cozonac. Eu și Fly, pisicuța mea atomică. Și acolo, lângă masa din bucătărie, Sărbătorile de iarnă au fost aievea, la fel ca atunci când copilăria se număra din infinit în înfinit.
Am dat la o parte toate gândurile, ascultând cum pocnesc cojile nucilor. Iar sunetul ăsta a fost cu atât de multă muzică, de parcă un alai divin ar fi compus-o special pentru ziua de azi, pentru ”acum”. A fost un cadou la vedere, fără ambalaj. Un șut în fund dat goanei oamenilor de a ambala totul frumos, de parcă asta ar conta, ambalajul, nu conținutul.
Azi am spart nuci pentru cozonac. Una câte una, câteodată prinzându-mi câte un deget în spărgătorul de nuci. Am zâmbit de fiecare dată, așa cum făceam când eram copil și îmi vedeam degetul cel mare de la picior ieșind prin gaura din ciorap.
Câteodată, când lumea asta nu îmi mai e de ajuns, mă agăț de primul gând care mă face să zâmbesc și mă iau după el. Azi au fost nucile pe care le-am luat din lădița de carton, le-am spart, apoi le-am pus în castron. Mai încolo o să culeg miezul și o să îl pun în pungi, gata pentru cozonacii pe care o să îi facă mama de Crăciun. Când o să mușc cu poftă din felia de cozonac proaspăt, o să îmi aduc aminte. O să îmi aduc aminte cum azi, împreună cu Fly, pisicuța mea atomică, am spart nuci, în bucătărie. Și o să fie cel mai bun cozonac din lume.
