Bianca Chereji și  Maria Chiș, două fete frumoase cu Bădăcinul în suflet. ”Dumnezeu a fost atâta de bun cu noi…”

”Nu admit să vă pun absent! Este încă un eveniment organizat de mine, alături de prietena mea Maria Chiș si tinerii din satul meu, Bădăcin”, mi-a scris Bianca într-un mesaj, înainte cu câteva zile de evenimentul în cauză.

Evident, m-am dus la Ziua recoltei, așa cum s-a numit evenimentul desfășurat în Căminul cultural din Bădăcin. M-am dus nu doar pentru că i-am promis, atunci când n-am reușit să ajung la precedentul eveniment. Am fost acolo pentru că am vrut să văd cine sînt Bianca și Maria, fetele ăstea care organizează evenimente în Bădăcin ca să dea o mână de ajutor celor aflați la nevoie. De data asta doi copii grav bolnavi, care vor primi donație o parte din banii strânși în urma târgului.

Am mai fost la Bădăcin. De multe ori. Și de fiecare dată când ajung acolo, satul ăsta mă întâmpină cu brațele deschise. Cum se poate ca un sat să te întâmpine cu brațele deschise? Se poate.

Am intrat în Căminul cultural și am privit în jur. Evident, privirea mi s-a oprit la plăcinte, pâinea de casă și prăjiturile cu suflet, așa cum scrie pe etichetă. De abia apoi am văzut fructele, legumele și celelalte produse. Și toate arătau foarte bine.

– Ooo, ce mă bucur că ați venit!, aud o voce lângă mine.

Mă întorc în acea direcție și văd o fată frumoasă zâmbindu-mi larg, privindu-mă cu căldură. Mi-a întins mâna:

– Bianca.

A fost prima oară când ne-am întâlnit. Și mi-a plăcut din prima entuziasmul și sinceritatea din privire. Mi-a plăcut simplitate firească a gestul de prietenie, atunci când mi-a întins mâna. Și mi-a plăcut prietenia pe care i-o poartă Mariei, cea împreună cu care a organizat evenimentul de la Bădăcin.

Am întrebat-o ce și cum. Dar nu ca să înregistrez (și nu înregistrez, în general) ce spune și, ulterior, să apară în articol. Nici măcar nu știam dacă o să scriu  articolul ăsta. Ca să pot să scriu, să vreau să scriu trebuie să existe o scânteie în jurul căreia să se poată construi articolul. Dacă nu există acea scânteie, nu scriu.

Primul lucru pe care mi l-a spus Bianca a fost:

– Stai să o chem și pe Maria, prietena mea.

A plecat și s-a întors, repede, cu Maria. S-au oprit în fața mea, privindu-mă cu ochii mari, una lângă alta. Și am știut că o să apară scânteia. Nu, nu de la faptul că-s două fete frumoase, ci de la ceea ce urma să aud.

– Bun, Ziua recoltei ca ziua recoltei, dar de unde pornirea asta de a-i ajuta și pe alții? Și nu vreau niște cuvinte care să dea bine. Ci sincer, de ce faceți voi asta? Și doar voi două sau vă ajută și alții?

– Sînt, să știi, aproape 30 de voluntari. Dar să îți zic. M-am trezit odată, în 20 august, într-o zi de sâmbătă, că vreau să fac ceva la Bădăcin.

– De ce?

– Așa am avut eu sentimentul ăsta că trebuie să fac ceva.

– Bine, dar și tu și Maria locuiți în Oradea acum. De ce Bădăcin?

Foto: Simona Onuțan

– Lucrez la două masterate, unul în altă limbă. Așa că-i destul de greu. Dar… Am sunat-o pe Maria. Am vrut să facem un atelier cu copiii, apoi produsele să fie vândute într-un târg. Însă e greu, nu avem spații. Am zis, atunci, să facem o Zi a recoltei. Îți dai seama, din 20 august tot plănuim asta. Ce ne-a determinat să facem asta ca să îi ajutăm și pe alții? Faptul că Dumnezeu a fost atâta de bun cu noi. Ne-a pus aici, în Bădăcin, cu atâta frumusețe în jurul nostru, și cu oameni foarte faini și tineri implicați. Și ce experiențe am avut noi, eu și Maria, și cât de frumos ne-a construit. Și, atunci, de ce să nu ajutăm? E atâta de ușor să ajuți un om…

Iar când au spus asta ” E atâta de ușor să ajuți un om…”, au spus totul despre ele. De ce? Tocmai pentru că, deși e ușor să ajuți, sînt atât de puțini oameni care fac asta, atât de puțini. Iar atunci când îi întâlnești, n-are cum să nu îți fie drag de ei. Și mi-a fost atât de drag de fetele ăstea două, Bianca și Maria, că le-am îmbrățișat din privire cât am putut de tare.

– Ce ziceți voi e una, dar puțini oameni au pornirea asta pe care o aveți voi, cea de a ajuta.

– Trebuie doar să vrei, îmi spune Maria.

– Și cum au reacționat oamenii din Bădăcin? Că dacă oamenii nu au încredere în tine…

– Oamenii, continuă Bianca, probabil au văzut sinceritatea noastră. Și, poate, și fiindcă au văzut cum am crescut. Și, poate, de asta au reacționat așa de bine.

Aș fi tot stat de vorbă cu ele. Dar, pentru că erau gazde și aveau multe de făcut, le-am lăsat să fie gazde. Nu înainte de a ne face o poză. Așa, ca amintire. Nu doar a prezenței noastre acolo. Ci și a momentului când două fete frumoase au transformat cuvintele în faptă: ”Să ajuți e ușor. Trebuie doar să vrei.”

Foto: Simona Onuțan

Leave a Reply

Your email address will not be published.