Cele două poale de acoperiș, care amintesc de cele mai vechi biserici de lemn din Maramureș, îți captează privirea încă de când ajungi acolo. În Sălaj se mai întâlnește elementul acesta și la biserica de lemn din Domnin, însă aici, la Racâș, poala de acoperiș se oprește în dreptul absidei, ca și cum ar vrea să ”spună” ceva, iar asta o face, probabil, una dintre cele mai enigmatice biserici de lemn din partea asta de lume. Ce e deosebit, ”special” la absidă, de face ca poala de acoperiș să se oprească fix acolo? Așa, la prima vedere, nimic. Poate, doar, piatra mare, rotundă, a mesei altarului să fi păstrat de-a lungul timpului povestea bisericii, cu tot cu misterul ei. Și mai e ceva: geamurile pereților de lemn sunt acoperite, și singurele căi de lumină din afară sunt cele câteva deschizături mici, mici, un fel de hublouri de lemn care lasă lumina să-și găsească drumul înăuntrul lăcașului de cult. Iar aceste mici căi de lumină, odată ce ai intrat înăuntru, au darul de a crea o adevărată atmosferă plină de încărcătură mistică.
Biserica de lemn din Racâș, cu a ei structură complexă, care o face deosebită de ceea ce există în Sălaj, a fost ridicată inițial, conform unor datări dendrocronologice preliminare, în jurul anului 1558, reparată și eventual supraînălțată în jurul anilor 1761 și 1772. În ceea ce privește interiorul, a fost pictat în 1783.
Data edificării sale este incertă, însă o cercetare bazată pe aplicarea metodei dendrocronologice aduce informația că o parte a construcției, corpul principal (butea) ar data de la mijlocul secolului al XVI-lea (1558). Absida pătrată decroșată este acoperită cu un tavan de fel ca pronaosul, naosul având o boltă semicilindrică cu nașterea pe grinzi longitudinale, așezate în consolă pe pereții din bârne de stejar.
Prispa are 5 stâlpi ciopliți simplu, cu fusul subțiat către mijloc și întrerupt de o brățară rotunjită. Capetele stâlpilor au fost cioplite dreptunghiular, păstrându-se aproape de grosimea trunchiului de stejar folosit, asemenea model de stâlp aparând în pictura unora dintre biserici. Fixarea stâlpilor în cosoroabă s-a realizat după un sistem mai vechi, fără a contura o arcadă. Acest detaliu, ca și cel al deschiderii modeste a globurilor de uși, ferestre, face parte din trăsăturile arhaice ale bisericii, ceea ce spre secolele XVI – XVII.
Nu există nicăieri în biserică o inscripție care să aducă numele celui care a realizat podoaba zugrăvită. În altar, pe peretele ce-l desparte de naos, se poate citi o însemnare zugrăvită cu negru, referitoare la pictura din acel loc: “Acest sfânt oltari au plătit popa Nicolae și cu soția dumnealui Tudora, anu 1783 august 8 zile.” În acest spațiu al bisericii, pictura s-a păstrat destul de bine, și prin comparație cu ceea ce există în naos și pronaos, se poate crede că zugrav a fost Ioan Pop din Românași, același care a pictat la Borza, la Păușa, la Brusturi, a cărui satul natal era foarte aproape de Racâș.
În absida altarului de află friza Ierarhilor plasată pe pereții de sud-est, iar scena Nașterii lui Isus, pe peretele de nord, compoziția cuprinzând toate personajele și ipostazele recomandate de erminie, chiar dacă suprafața pe care sunt realizate nu e foarte mare.
În centrul imaginii se află Maica Domnului ținând pruncul pe un scutec, și este înconjurată de Iosif, regii, magi, păstori, iar deasupra sunt îngerii și steaua cu ale ei raze lungi. Ierarhii și Proorocii, înfățișați în arcade și in medalioane rotunde, arată toate însemnele, cu detalii de modelare a figurilor, mâinilor, veșmintelor.
Tavanul este decorat cu un motiv vegetal bogat, care închide Sfânta Troiță în centru. Ansamblul pictural al absidei se completează pe peretele vestic, deasupra golurilor de uși, cu scena Jertfei lui Isaac, zugrăvită cu puțină culoare și mult desen.
Naosul – spațiul cel mai generos pentru decorul mural -, are o boltă ce cuprinde în ax o compoziție decorativă: Isus Pantocrator, imaginea celor 4 vânturi, pe care le păzesc îngerii. Pe poalele bolții se succed scene din viața lui Isus și din Patimi: Botezul, Rugăciunea lui Isus, Samariteanca la fântână, Spălarea picioarelor ucenicilor săi, Cina cea de Taină. O parte din pictura bolții a fost distrusă, iar partea spre pronaos a dispărut. Pereții de nord si sud prezintă mucenicii, într-un ritm vertical al siluetelor tăiat de cel pe diagonală al sulițelor. Figurile prelungite pe care zugravul le-a creat ca model al său arată un desen ferm al componentelor feței, fără distorsuni. Cu aceeași grijă sunt desenate mâinile și părți ce compun costumul militar specific.
Pronaosul orb, fără ferestruicile tăiate în bârnele navei și altarului, a păstrat fragmente din ilustrarea Parabolei fecioarelor cuminți si nebune. Fetele cuminți sunt subtituite de mironosițe și în consecință au caracteristicile lor de înfățișare. Diferența între cele două grupuri este făcută prin îmbrăcăminte, atitudine, poziția candelelor. Mironosițele au un costum colorat, sunt acoperite și au o ținută oarecum rigidă: celelate au fost reprezentate printr-un desen simplu, în ocru, neacoperite, cu părul desfăcut, fără cruci în mâini, fără aureole. Gestica lor diferită însă, ca și desenul accentuat al rochiilor pe trup, relevă ușurința cu care zugravul a schimbat registrul de exprimare.
Pe peretele ce desparte nava de altar s-au pictat scenele specifice iconostasului. Acesta se desfășoară amplu, chiar dacă registrul icoanelor prăznicare nu există. În schimb, după imaginea Răstignirii, continuă friza de medalioane cu prooroci, iar sub ei – Apostolii. În scena plasată în partea cea mai de sus, perspectiva lineară a accentuat două rânduri ale schemei compoziționale: cetatea Ierusalimului cu bisericile sale, peste care se suprapune parțial ceea ce se întâmplă în față – cele trei răstigniri. Crucile și personajele intersectează pe vertical spațiul, obținându-se un efect de înălțare. Friza cu Apostoli a fost tratată cu atenție deosebită. Plasați între arcade desenate fin, cu ramuri decorative ce ies din colonete, apostolii exprimă mândria lor de ucenici și continuatori ai acțiunilor inițiate și practicate de învățătorul lor. Diferențiați prin vârstă și rol, acestea se exprimă prin atitudinea creată pentru fiecare, poziția mâinilor, cromatica mantiilor. Această friză sugerează eleganță, în primul rând la nivelul ideii și apoi la concretețea mijloacelor de expresie.
Între anii 2000 – 2002, biserica este supusă unui proces de restaurare. Ea nu mai fusese folosită de mulți ani. În afară de substrucția deficitară, o parte a bolții, ca și timpanul vestic nu mai existau, iar piese importante din pereți și turn erau degradate într-o proporție majoră, așa încât înlocuirea lor nu putea fi evitată. Restaurarea picturii a adus mari beneficii definirii valorilor culturale ale acestui ansamblu.
(sursă informații: Wikipedia)
