Când alergarea prin pădure te duce pe o parte din traseele Zalău Ultra Trail

Zalău Ultra Trail are loc în 3 august 2024. Am aflat asta de pe internet după ce, alergând prin pădurea de pe Meseș, am dat de niște marcaje agățate pe copaci. Marcajele ăstea se pun, de regulă, pentru competiții. Așa că, după ce m-am întors acasă, am căutat să văd despre ce e vorba.

Ce este Zalău Ultra Trail? Pe site-ul lor scrie așa: ZUT nu este doar o competiție de alergare, este o conexiune autentică între atleți, comunitate și mediul înconjurător. Ne-am propus să îmbinăm cu măiestrie conceptul de concurs cu cel de comunitate, creând o platformă care să celebreze nu doar performanțele sportive, ci și diversitatea și spiritul unit al alergătorilor.

Sună bine, așa-i? Pe mine m-a prins chestia cu mediul înconjurător. Asta pentru că natura, cu tot ce înseamnă ea, e energie pură, e viață la superlativ. Iar atunci când e vorba despre competiții în natură, devin atent. Și de aici și rândurile de față. De data asta la ”Așa da!”. Pentru că există și competiții în natură care nu fac altceva decât să o distrugă. Și mă refer aici la competițiile motorizate, când zeci de pârâitori (și nu e nimic peiorativ în termenul ăsta, pur și simplu așa fac motoarele) lasă urme adânci în pământ, speriind animalele și distrugând natura.

De data asta, sună bine. O competiție de alergare te poartă prin natură fără a o distruge. Așa că, cei pentru care alergarea (în sau fără competiții) face parte din modul vostru nde viață puteți să aflați mai multe, și, de ce nu, să vă înscrieți să alergați pe unul din traseele pregătite de organizatori, pe site-ul organizatorilor: zut.run.

Cum am ajuns acolo, că doar competiția are loc de abia în august? Simplu. De când vine primăvara (pe bune), și până prin noiembrie, natura, mai exact pădurea de pe Meseș devine sala mea de antrenament. Acolo combin alrgarea cu antrenamentul specific de arte marțiale, atunci când copacii devin partenerii mei de antrenament.

Acuma, poate părea pueril, dar îmi cer voie de la copaci să mă antrenez cu ei. E un semn de respect. Eu așa îl simt, așa îl văd.

Am lăsat mașina la intrarea în pădure, iar de acolo am luat-o la alergat la nimereală. Apoi, după câteva zig-zag-uri prin pădure, am dat de marcajele ăstea de care v-am spus mai înainte. Le-am urmat o bucată de timp, cu pauze pentru antrenamentele de tehnici de brațe și picioare. Nu știu dacă zgomotele făcute de mine au fost de vină, dar după ce am luat-o, din nou, la alergat, am auzit cum niște pași mă ajung repede din urmă.

Mi-am zis că ori e Usain Bolt, ori Muma pădurii. Că alții nu ar avea cum să se deplaseze așa de repede. Nu-i nimic, mi-am zis, dacă e Bolt, îi zic ”Hi, man”, și mă uit cum mă lasă în urmă. Dacă e Muma pădurii, îi zic că sînt un prieten, așa că să își găsească altceva de haleală.

N-au fost nici unul, nici cealaltă. Doar două căprioare care au venit din urma mea, apoi au trecut pe lângă mine ca acceleratul. Ba chiar cu așa viteză, încât am avut impresia că stăteam pe loc, chiar dacă mie mi se părea că alerg. Noroc cu o ditamai bufniță care și-a luat zborul de pe o creangă, chiar de deasupra mea, și care m-a trezit puțin din aiureală.

Nu știu cât am alergat urmând marcajele, vreo 8, 9 kilometri. Apoi m-am întors prin altă parte către locul unde lăsasem mașina. Dar pot să vă spun că (din ce am văzut atât cât am alergat), traseele pregătite pentru Zalău Ultra Trail chiar sînt faine. Și nu neapărat pentru competiția de alergare, ci fie doar și pentru o plimbare prin pădure.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *