Ochelarii de soare
i-am așezat ca pe două
ferestre în fața plecării
dintr-o lume
unde totul se strigă pe nume.
După ce m-am obișnuit cu neprivirea
am construit o constelație
cu două planete:
una fără gravitație,
una obișnuită cu nemurirea.
Cerul l-am însuflețit
eliberând înaripate măiestre
în toate direcțiile,
dincolo și dincoace de privire
dincoace și dincolo de simțire,
și totul, aici, înseamnă iubire,
și totul, aici, e născut din neprihănire.
Cuvintele nu le-am inventat,
nu e nevoie de ele,
între emoții și trăiri profunde
la iubire cu iubire se răspunde,
iar între lumea de aici
și cea de dincolo de nemișcare
e un suflet pentru fiecare.
Când o să ajung la sfârșit
când cerul pe care-l construiesc
o să fie unul desăvârșit,
am să mă opresc.
O să renunț la ochelari
și o să deschid ochii.
