Case tradiționale sălăjene: În Valcău de Sus, o minunăție de casă bătrânească cu cuptor, cameră cu mândreț și o cameră cu trei geamuri mici

Casa impresionează încă de când ajungi în dreptul ei. Însă, după ce intri înăuntru, casa (o minunăție) prinde viață, o senzație plăcută ți se așază în suflet, iar povestea ți se deșiră prin și cu fiecare obiect pe care-l observi plin de încântare. O poveste pe care proprietarul, Ioan (Ionică) Crișan, ți-o spune cu o voce caldă, melodioasă chiar, care te captivează. Și ascultându-l, vezi casa altfel decât o simplă casă, un fel de extensie a omului care o însuflețește, care a copilărit cu bunica în camera mică, cu scobituri în care se puneau ulcelele, cea cu mândreț fiind pentru sărbători și oaspeți. E o adevărată încântare să-l asculți pe Ionică, cu un accent superb țărănesc, povestindu-ți despre una, alta. Omul clar are harul de a da viață poveștilor. Și e și el, în sine, una dintre ”comorile” casei bătrânești.

Construită imediat după 1880, acoperită cu țiglă veche (ciripuri), casa este mare, bicelulară – cu două camere (casa mnică, casa bună, tindă și tărnaț).

La casă s-ar putea ajunge ușor dacă s-ar face un pod sau o punte peste vale, dar cum Ionică nu-și permite să suporte cheltuielile, la casă se ajunge, oarecum, pe ocolite. Dar are și asta farmecul său.

Casa e foarte bine întreținută, deși nu e ușor să faci asta. Asta pentru că felul ăsta de case ”fac paienjeni, se cojbează pereții când văruiești pe-o parte, tăt timpul îi de lucru la ea”, cum spune Ionică. Podul a fost reparat acum vreo doi ani, ”îi lipit bun, acolo întind păsulă, semințe, orice ai urci în pod, că așe o fost obiceiul, cândva puneau și porumb”.

”Io am expus ce am avut, foarte puține am primit, tătie-s a noaste, a lu maica”, spune Ionică. Și tot ce este în casă are o poveste: lipideauăle, blidele înșirate pe pereți ori grinzi, majoritatea aparținând familiei, din care cele ornamentate cu cruce, făcute în fabrica din Hollohaza, încă pe vremea Imperiului Austro-Ungar, îți atrag atenția; hainele ”astea-s a lu maica, și spăcelele, amu n-am laibăre la tăte, am mai agățat și câte-un chițchineu”; ștergare vechi de peste 100 de ani; patul cu horneț (un fel de etaj unde se pun perinile, care erau și sunt, încă, o valoare). Tot ce se află acolo, în casa bătrânească, are o valoare care rezidă tocmai din povestea casei, povestea familiei Crișan, care de peste 100 de ani a locuit (și locuiește, încă) acolo.

Lada de zestre din camera cu mândreț (făcută, probabil, în Preoteasa) a fost a familiei încă de la început: ”Cu asta s-o măritat bătrâna noastră, a lu maică-sa lu mama, care a murit la 19 ani, în timpul epidemiei de holeră. Lădoiul se punea pe șereglă la căruță. În față șideau mirii, în spate, pă șereglă să punea lădoiul, că era pă lung sau lat, și pă lădoi să așezau perinile”.

Cuptorul e așa cum a fost construit acum peste 100 de ani, și a fost folosit până nu demult.

Camera mică e folosită și acum, acolo se bucătărește, ba chiar se și doarme (excepție făcându-se iarna, când e frig). Iar asta păstrează casa bătrânească vie. Asta și poveștile spuse de Ionică, un narator adevărat al satului românesc, o comoară în sine a minunăției de casă tradițională sălăjeană din Valcău de Sus.

Povestea casei, așa cum a spus-o Ioan Crișan, merită redată în întegime: ”Casa îi cam din 1890, eu îs a patra generație; o fost a lui Crișan Nicolae, străbunicu meu și Barbura, străbunica. Străbunica o fost opt frați. Bunicu o mai avut două surori și on frate, una îi născută în 1889 și una în 1891 și amândouă s-o născut în casa asta, numa că nu este nicio inscripție undeva. Pă bunicu l-o chemat Crișan Petru, el o prins războiu, el o renovat-o on pic. O fost casă mare pă vremea aia, cu trii camere, că atunci nu pe erau numa casă cu tindă.

Casa asta îi mare, are tărnaț, și di pă tărnaț să intră într-o tindă mare și din tindă să intră în casa mnică și în casa bună, da amândouă îs camere mari. În casa mnică să stătea, acolo puneau războiu. Bunica o avut 16 ani când s-o măritat și bunicu 17, și o avut pământ mult. Demult încălzeau perinile pă cuptor și să înveleau cu țol de lână, mai târzâu o apărut dricaru din pene. În casa bună să făcea, așe cum îi și aiesta, pat cu horneț (vine di la țuguiet, rădicat). Acolo să mai culcau când erau obosâți. Deasupra, mai sus, erau pusă scânduri, iară păstă ele lipideauă faine și apoi perini multe. Ala așe era făcut tot timpu, patu ala, în casa bună. Perinile să mai coboreau și jos când să puneau în pat. Zâcea mama că dacă fata era bogtă trăbuie să aibă 12 perini, d-apoi să mai măritau și cu 8, și lipideauă cu alesătură sau fără alesătură. Lada de zestre îi a străbunicii, da i-o dat-o bunicii zestre, îi ladă de Preoteasa.

Bunica, Crișan Floare, s-o născut în 1914, iar mama ei o murit când o avut ie doi ani, că era epidemie de holeră și tata ei o murit în război. Pă ie u-o crescut o bunică și n-o știut dacă a avea bani să-i cumpere lădoi când s-a mărita, și i-o păstrat lada lui mă-sa. Mama mea o avut lădoi când s-o măritat, ea o murit la 50 de ani. Bunica o trăit 90 de ani și o locuit în casa asta până în 2004 când o murit. O-am înmormântat-o în poale și spăcel, laibăr de barșon cu on pic de model, zadie neagră și chischineu în cap.

În tindă mai stăteau vara și tăt acolo coceau pâine, iară iarna stăteau în casa mnică. Pă jos îi lut, să liptea des, o dată, de două ori pă săptămână. În meștergrinda asta să băga urzoii; are gaura rămasă și înt-on loc o ars di la lompă. Când urzea, cobora loampa cu on cârlig, da dacă o lăsai mai sus aprinsă, să aprindea grinda. Să împodobea de Crăciun cu hârtie creponată.

Casa o fost acoperită cu șindilă și n-o țânut, u-o dat bătrânu jos și  u-o acoperit cu ciripuri, că s-o înființat ciripăria di la Nușfalău, și de acolo o adus ciripuri de ciment și apoi i-am pus țiglă.

Aici, pă Valea Barcăului, îs șterguri și lipideauă cu păsări, cu cocoși.”

………..

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Asociația Sinaptica – București, implementează proiectul cultural „Traseele Caselor Tradiționale Sălăjene” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.


2 thoughts on “Case tradiționale sălăjene: În Valcău de Sus, o minunăție de casă bătrânească cu cuptor, cameră cu mândreț și o cameră cu trei geamuri mici

  1. Sint putinele case batrinesti, care au o poveste.de decenni care in acele case.sau nascut generatii si inca mai sint locuibile , este cv f frumos si pacat ca nu sint ajutatii sa le intretina , aceste casi poarta multe amintirii frumoase si celor care inca mai lovuiesc multa sanatate !

  2. Minunat!
    Ar fi bine să i sprijine cineva financiar pe oamenii care mai dețin case vechi( să le poată renova).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *