Cireșele negre ale călătoriei dintr-o lume în alta

Pe betonul rece al mormântului, cireșele negre căzute acolo par niște stele într-un cer ciudat, un cer aflat între lumi. Iar în nemișcarea lor, ”constelațiile” conturate de cireșele ăstea negre sînt ca o poveste desenată din mai multe povești – fiecare cireașă, o poveste.

Ce fel de povești ar putea spune niște cireșe negre într-un cimitir? Cui să le spună? Poate doar acelor călători care s-au oprit preț de o viață aici, pe pământ, și a căror ”normalitate” nu se numără în file de calendar. Acei călători care se iau după zbaterile interioare ce creează punți de legătură între viață, emoții, sentimente, dorințe, vise…

Poate că betonul rece al mormântului ar fi mai frumos dacă ar fi curat, fără bobițele ăstea negre. Poate ar fi mai ”așa cum trebuie”, dacă nu ar fi fost însemnat, preț de un timp, de cireșele negre căzute acolo. Însă bobițele ăstea negre pot fi și povești, fiecare căzând acolo ca un fel de aducere aminte.

Pentru oamenii-doar-oameni, bobițele ăstea negre sînt doar niște cireșe. Pentru cei-mai-mult-decât-oameni, bobițele negre de pe betonul mormântului nu sînt doar cireșe, sînt niște semne de carte a ceea ce se numește viață, fiecare o poveste pe care n-ai trăit-o, deși ți-ai dorit asta. Și fiecare poveste e pusă acolo, la vedere, ca un fel de lecție de viață pentru cei care pot și vor să o vadă.

O cireașă pentru fiecare vis care te-a trezit din somn, făcându-te să spui ”ce frumos!…”, dar pe care nu l-ai urmat.

O cireașă pentru fiecare dorință care ți-a zbuciumat ființa, dar pe care ți-ai pus-o la colț. Pentru că ”asta nu se cade, asta nu se face, ce-o să zică lumea?…”

O cireașă pentru fiecare călătorie pe care ți-ai dorit-o, dar n-ai mai făcut-o.

O cireașă pentru fiecare îmbrățișare pe care ai vrut să o oferi cuiva, dar din teama de a nu ți se vedea emoțiile ai oprit-o la marginea lumii tale.

O cireașă pentru fiecare dată când n-ai știut să lași tăcerea să se transforme în cuvinte.

O cireașă pentru fiecare dată când ți-ai lăsat gândurile să îți sufoce sufletul.

O cireașă pentru fiecare dintre dățile când ai fi putut să îi ajuți mai mult pe cei aflați la nevoie, dar te-ai oprit ca să îți oferi o limită de siguranță.

O cireașă petru fiecare prieten pierdut.

O cireașă pentru fiecare fiecare dată când ai simțit să spui cuiva ”te iubesc”, dar n-ai făcut-o.

O cireașă pentru fiecare dată când ai spus ”te iubesc”, dar n-ai simțit asta.

O cireașă pentru fiecare moment pe care nu ai știut să îl trăiești cât mai frumos și mai intens cu putință. Da, bobițele ăstea negre pot fi doar niște cireșe căzute pe betonul unui mormânt oarecare. Asta dacă le privești doar cu mintea. Dacă le privești cu sufletul…


Leave a Reply

Your email address will not be published.