
Asociația Amicii Muzeului invită publicul de toate vârstele la o experiență de reconstituire istorică interactivă. Sâmbătă, 20 septembrie 2025, între orele 12.00 – 16.00, Complexul Arheologic Porolissum va deveni din nou scena unde legiunile romane își fac simțită prezența.
Evenimentul, care face parte din proiectul „Porolissvm: prietenul tinerilor” – ediția a III-a, are menirea să aducă în prim-plan patrimoniul istoric antic sălăjean, prin activități care îmbină educația, spectacolul și recreerea. Este finanțat de Consiliul Județean Sălaj.
Un moment special al zilei îl constituie participarea faimoșilor războinici călări din Asociația Vulturii din Țara Călatei, care vor reînvia atmosfera de altădată prin demonstrații spectaculoase.
Prezentarea datelor științifice au rolul de a educa în spiritul respectului față de patrimoniu, sporind atractivitatea istoriei ca subiect de studiu. Activitățile de reconstituire istorică (ateliere interactive cu caracteristici variate) contribuie la creșterea vizibilității Complexului Arheologic Porolissum, atât a ruinelor istorice, cât și a peisajului natural deosebit. Atelierele interactive au ca scop sporirea coeziunii familiale (prin participare: tinerii împreună cu vârstnicii, copiii împreună cu părinții, nepoții împreună cu bunicii), creșterea gradului de cooperare și interacțiune între membrii unei comunități. Menținerea spiritului competițional și de fair-play în cadrul atelierelor destinate sporturilor din antichitate. Crearea unor momente de deconectare/recreere într-un peisaj fabulos, încărcat de istorie.

Important! Accesul publicului la acest eveniment se va face pe baza biletului de intrare în complexul arheologic.
Detalii acces public:
- Bilet adult: 11 lei
- Bilet elev/student/pensionar: 6 lei
- Copiii sub 7 ani: acces gratuit
- Acces gratuit pentru persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora
- Acces gratuit pentru copiii cu dizabilități și părinții sau însoțitorii acestora
- Acces gratuit pentru personalul centrelor de informare turistică
„Vă invităm să pășiți înapoi în timp și să trăiți o zi ca în vremea romanilor! AVE POROLISSVM!”, este mesajul dr. Dan Băcueț-Crișan, Președinte al Asociației Amicii Muzeului.