Unul dintre cântecele favorite ale Larei Fabian, așa cum a spus pe scena clujeană, e ”Pas sans toi” (Nu fără tine), un cântec pe care l-a compus atunci când avea 21 de ani. Și dintre toate cântecele compuse, ”Pas sans toi” rămâne poate cel mai apropiat sufletului ei. Iar asta pentru că, la fel ca artista, cântecul ăsta e, de la început până la sfârșit (deși pentru genul ăsta de cântece nu există sfârșit) doar dragoste. Atât. Dragoste. Și pentru tine, cel aflat în public, declarația asta de dragoste e una căreia n-ai cum să-i reziști. Și-apoi, dacă e vorba despre muzică, poți să-i spui Larei Fabian, sincer: ”Pas sans toi”. Iar asta pentru că în lumea asta unde aplicațiile iau tot mai mult locul muzicii adevărate, printre sutele de cântăreți care apar pe scenă dezbrăcați, arătându-și mușchii, cu tot felul de dansatori umplând aiurea scena, doar-doar o să facă senzație, printre DJ, ”vedete” și sunete scoase pe calculator – care nu au nimic în comun cu muzica -, genul ăsta de muzicieni, care reușesc să pună suflet în compozițiile lor, sînt cei care fac din muzică artă. Restul e un bâlci de prost gust, dar foarte profitabil din punct de vedere comercial.
Muzica Larei Fabian e una care transmite atât de mult, încât nimic altceva nu mai contează, cu atât mai mult atunci când ești în public și o asculți cântând aproape de tine (chiar dacă sectorul 2C13 nu e tocmai aproape de scenă), iar muzica ei se împletește cu mesajul, cu superba ei voce și căldura pe care o emană. Și ”Pas sans toi” se transformă într-o declarație de dragoste și pentru tine, cel din public, chiar dacă piesa muzicală a fost scrisă pentru o persoană anume. Iar sunetele muzicii rămân acolo mult timp după ce muzica s-a oprit. Până la urmă, declarația asta de dragoste, atunci când e transmisă de muzică, nu e doar pentru o singură persoană, nici măcar nu e adresată unui om, ci (ori cel puțin așa simți ascultând-o pe Lara Fabian) e pentru toate clipele frumoase din viața ta. Și cum ai putea să vrei să trăiești fără frumos?
Membrii trupei care o acompaniază pe Lara Fabian (pentru unul obișnuit cu concertele rock, lipsa chitaristului e primul lucru observat) sînt, sigur, foarte buni instrumentiști de studio, însă ceea ce face ca muzica să sune atât de bine e vocea artistei, o extraordinara reverberație a artistei, care transcende spaţiul şi timpul într-o lume în care muzica dă sens acelui ceva numit suflet. Și atunci când începe ea să cânte…
Albumul Camouflage, cel promovat de turneul ei care a ajuns și la Cluj-Napoca, e unul valoros, fără îndoială, cu piese care sună foarte bine, inflexiunile vocale fiind atât de bine așezate pe note încât fiecare cântec e o poveste. Și poate asta e, în afară de vocea extraordinară, ceea ce o face pe Lara Fabian să fie în topul muzicii, povestea din fiecare cântec. Și, bineînțeles, felul simplu, direct, prin care artista trasmite mesajul fiecărei piese muzicale către public, fără ”artificii” de tot felul, ci prin însăși interpretarea ei de excepție. Totuși, din lista de piese de pe album, cele care au ”punctat” cel mai bine, atunci când e vorba de a crea o punte de legătură între artistă și public, sînt piesele a căror încărcătură emoțională e deosebită: Broken Vow – un cântec simplu, superb interpretat, probabil cel mai bun cântec de pe album; Choose What You Love Most (Let It Kill You) – cu o linie melodică elaborată, chiar dacă pare simplă; We Are the Storm – un mesaj despre umanitate, despre faptul că noi, oamenii, sîntem propria noastră salvare; Perfect – ”Eu cred că singurul mod în care poți să fii perfect e să fii îndrăgostit”; Painting in the Rain.
Un concert superb, care se poate traduce cel mai bine prin versurile piese Adagio, pe care cei care iubesc muzica Larei Fabian pot să i le dedice, la rândul lor, artistei: I hear your voice in the wind, I feel you under my skin, Within my heart and my soul…
