”Uite-mă! Mă vezi?…
Nu mă privi doar… Nu mă asculta doar… Uite-mă…
Muzica asta e despre mine, despre visele mele, despre viața mea, despre gândurile mele, despre fantasmele mele…
Mă auzi?… Ascultă-mă nu doar prin sunete. Ascultă-mi vibrațiile…
De fiecare dată când iau cavalul și cânt e ca și cum aș reînvăța să respir. Trag aer în piept, apoi îl las să curgă sub formă de sunete. Nu-s doar note muzicale, sînt eu, cel care am învățat să privesc cu ochii închiși…
Nu, nu e aceeași muzică, deși am cântat-o în atâtea concerte. De fiecare dată e altfel. Respirația mea e altfel. Mă auzi cum respir?…
Închide ochii și privește-mă. Alunecă odată cu arcușul pe corzile viorii. Nu, sunetele ascuțite nu-s ca să se audă tare, sînt ca să vă luminez calea către lumea muzicii mele interioare. O să știți când ați ajuns acolo. O să auziți sunetele grave, lungi. Sunetele ăstea sînt șoapte, incantații, vise pe care nu știu cum altfel să le descriu…
Sunete… lumină… respirație… toate sînt conectate la muzică. Nu, chiar dacă repet fiecare sunet până îmi iese aproape de perfecțiune, nu eu sînt cel care compune muzica. Muzica se compune singură din bucăți de suflet.
Suflet… Ce-ți mai face sufletul?…”
Ar fi putut foarte bine să fie cuvinte spuse cu voce tare de Sergiu. Dar în loc de cuvinte (chiar și în loc de cuvintele-cuvinte rostite ca atare), Sergiu a folosit muzica. O muzică creată nu doar din sunete, ci mai ales din stări interioare exteriorizate într-un spectacol sonor care are nimic comercial. O metamorfozare a conștiinței în visare.
Sună ciudat, știu. Dar n-am cum altfel să traduc în cuvinte concertul lui CORBU, dintr-o seară de joi, care a avut loc la Charlie’s Zalău. Acolo unde au venit cam aceeași oameni ca la toate concertele CORBU. Un fel de familie. Și, până la urmă, asta e cel mai important: oamenii care merg la concerte, la evenimente de cultură, de artă, să meargă pentru că își doresc să fie acolo.
Pentru mine e a… nici nu știu câta oară când merg la concertele lui Sergiu. Mă duc acolo în primul rând pentru el. Și pentru Luiza. Pentru că prietenii își sînt întotdeauna aproape. Mă duc la concertele CORBU pentru că e altceva. E o muzică-mai-mult-stare-muzicală-emoțională. Și îmi plac să descopăr, să redescopăr muzica pe care Sergiu o recompune la fiecare concert. Nu o face intenționat. Și nu de-a totului. Ci așa, pe bucăți care pare insesizabile, dar care ies la lumină de fiecare dată.
Oamenii trebuie să învețe să simtă arta, să își dorească evenimente culturale cât mai multe și mai diverse. Oamenii trebuie să înțeleagă că a susține arta, chiar și doar prin simpla prezență, înseamnă foarte mult pentru cel care creează. Un fel de a da înapoi artistului o parte din ceea ce el îți transmite. Un fel de a spune: ”Salut! Te văd…”
Arta, prin tot ceea ce înseamnă ea, e despre suflet.
Chiar, ție ce-ți mai face sufletul?
